Promenada


Azi mi-am vazut creierul imprastiat pe trotuare pline de praf, negre dupa atata somn de iarna.

Am urcat in autobuz si m-a izbit mirosul puternic de plictiseala, de munca, de stres, de lene, de betie si mai ales de moarte. M-a izbit atat de tare incat mi-a bubuit cutia craniana iar ochii mi-au cazut in palme. Ce fericireeee!!! Pentru prima data nu m-am mai reflectat in ceilalti, ci m-am putut privi cu proprii mei ochi!

In gropile pline de noroi dureros mi-am rupt gleznele. Si a trebuit sa imi tarasc trupul, tocindu-mi coatele de bordurile amare. Dar nu m-a durut... caci sufletul imi statea atarnat de cablurile electrice.

Maine, o iau de la capat...

3 comentarii:

Fata cu ochi verzi spunea...

trupul se vindecă...sufletul...poate nu mereu !

Anonim spunea...

O zi plina.
Lasa ca vine si weekendul.

Ada spunea...

Sper doar sa nu ploua...

Trimiteți un comentariu