Când noi am apus pe dealul amorului nostru,
Scântei de atingeri săreau din iarbă
Sub paşii flămânzi
Ca mii de lăcuste.
Iubirea cădea în cercuri arzând
Lăsând doar mantia buzelor roşii
Pe cerul finitei noastre trăiri.
Curgeam în urma valurilor violet
Pe sărutările stinse de norii ce plângeau
Când am apus... de vara fierbinte.
Postări
10 comentarii:
"Iubirea cădea în cercuri arzând
Lăsând doar mantia buzelor roşii
Pe cerul finitei noastre trăiri" - subliniez acest pasaj pentru că mi s-a părut cu totul şi cu totul aparte...
Exact acum am observat ca ai scris despre apus. Acum 5 minute l-am postat si eu.
so00perb :*
:) imi place mult ...mult de tot ~! nu-ti doresc inspiratie .. ci trairii ca astea ...multe sentimente frumoase deci .. :)
@ Cristian Lisandru
Ai dreptate, e f aparte.
Genial. De mult nu am mai citit niste versuri asa mestesugite. Multa inspiratie in continuare.
Ador prima strofa si chiar titlul poeziei este insipirat.
Numai bine!
"cand noi am apus pe dealul amorului nostru"
ai fi putut sa scoti "noi"-ul ala de acolo ca se subintelege, in afara de asta e un poem foarte dragut, sa mai scrii.
@Forte: Cred ca "noi" intareste ideea... Delimiteaza cuplul, il rotunjeste... De aceea l-am folosit. :)
iubirea şi natura armonizate perfect.
Trimiteți un comentariu