Plutesc umbre tăcute
În bălţi ce dorm pe trotuare.
Pe buzele noastre crăpate de timp,
Noiembrie moare.
Pe alei învechite, stropite cu vânt
Se adună auriu-n covoare.
Şi-mi curg arţarii pe umeri-mi cruzi
Şoptind cât îi doare.
Şi-şi plânge şi strada toamna în ploi
Şi-o-adună domol în cotloane.
Trec oameni lăsându-şi durerea-n noroi…
Noiembrie moare.
Postări
9 comentarii:
Scrii atat de frumos..."noiembrie moare..." sub frig si sub dominatia curand a lui decembrie.
It is absolutely....@-)@-)@-)
impresionante poze :)
as aplauda daca as putea...
dar ma rezum la a iti spune ca e superba
Iubesc Noiembrie, cu toate astea odată cu ea mi se scurg toate simţămintele în canalizările oraşului...
ce frumooos ^^ geniala poezioara.
Superba poezie! Buna de citit in ultima zi de noiembrie.
Este un "je ne sais quoi"... ce s-ar cere rostit.
Cu toate astea îmi place. Iată ce farmec au cuvintele simple. Pot simți picurii reci de ploaie târzie de toamnă, cum îmi cad pe dosul mâinii. Versurile astea îmi aduc în nări raceala vestitoare de zăpadă. Cum spuneam, farmecul cuvintelor simple...
noiembrie, luna mea preferata, luna ploilor si nostalgiilor.. ai ilustrat-o perfect.
"Trec oameni lăsându-şi durerea-n noroi…
Noiembrie moare."
genial.
Trimiteți un comentariu