Stiu ca nu ar trebui sa rememorez acel iunie. Ai fost... Ai trecut. Acum stai sub umbra unui perfect compus. Si n-am sa te scot de acolo vreodata. Totusi, regret ca soarta nu ma va mai impinge in tine, ca nu o sa mi te mai scoata in cale cand nu ma astept. O sa-mi fie dor de clipele in care, uitandu-mi armura de ignoranta si orgoliu pe noptiera, ma loveam de tine si ma purtam ca o copila, roseam si mi se blocau cuvintele in gat. Era nostim cand rememoram conversatiile noastre atat de absurde, fara noima, lipsite de introducere sau incheiere. Totul era un cuprins nesfarsit. Evitam inceputul asa cum am evitat si sfarsitul. Cand a fost sfarsitul? Cine la scris? Cine la semnat?
Poate l-a semnat marea satula de pasii nostri care nu duceau nicaieri. L-o fi semnat cerul rosu din acea noapte, brazdat pe ici-colo de privirea mea gri. Sau poate soarele nervos ca umbrele noastre nu s-au imbratisat vreodata...
Azi astept sa treaca vara si tu impreuna cu ea. In aparenta mea liniste, apari adesea de nicaieri si imi tulburi cerul. Sunt nerabdatoare sa vina ziua in care am sa ma trezesc si voi fi uitat cum arati... Astept.
Alice
Postări
4 comentarii:
si eu astept ziua aia. dar nu cred c-o sa mai vina. am ajuns sa cred ca totusi sunt unele lucruri care timpul nu poate, sau nu vrea sa le stearga.
Asta inseamna ca sunt a 3a care asteapta acelasi lucru:sa il uite.
o sa-i uiti fata, ochii, buzele, dar cand va venit vorba de suflet... pe ala nu-l poti uita si nici de el cum era inainte.
cat ma regasesc in ce ai scris. desi n'as zice ca sunt chiar nrabdatoare..
Trimiteți un comentariu