Clipe din mare

"...e mult mai bine sa mori in mare. Plutesti asa fara sa te stie nimeni, si in cele din urma te faci si tu apa... Un nimic curat si muzical... apa."

Stai cu clipele în mănă. Ai vrea să le strângi în pumn, sperând că aşa vei putea opri timpul, iubirea şi suferinţa, sperând că vei rămâne mereu la 18 ani.. .dar eşti neputincios şi le priveşti cum se scurg printre degete ca firele de nisip, şi mai trece o clipa... o viaţă.

Te trezeşti pe o plajă. În faţa ta se deschide cerul albastru cu mii de pescaruşi care zboara în jurul tău jucăuşi si îngână poveşti şi cântece.

Pe plaja vieţii tale nu mai e nimeni. Eşti doar tu şi marea... marea, care nici ea nu îţi este de ajuns să o plângi, iar de o data nici poveştile pescaruşilor nu te mai adorm, nici soarele nu te mai încălzeşte. Eşti pierdut printre infinitele clipe care te zgârie, îţi invadeaza trupul, îţi intră în ochi şi te orbesc, te doare şi plângi.

O viaţă întregă ai fost neîncrezător, iar acum ai rămas singur, cu unicul lucru pe care l-ai adorat vreodată... cu marea. Dar la ce e bună, dacă nu ai ştiut să o împarţi vreodată? Ai ţinut-o doar pentru tine, văzând-o de fiecare dată altfel, mai frumoasă, mai limpede, mai misterioasă.

Acum e frig şi marea e furioasă, iar tu plângi necontenit implorând iertarea. Cine să te ierte? Poate mama când ai spart vaza de porţelan, educatoarea când ţi-ai bătut colegul, profesorul când nu ţi-ai făcut tema, poate ea când nu i-ai spus că o iubeşti şi ai lăsat-o să aştepte clipe, ore sau zile... Poate ei te vor ierta, dar marea nu! Ea nu iartă. Poţi să te chinui în zadar, dar nu te iartă. Ea îţi ştie secretele şi visele, îţi ţine viaţa în mâini... te inundă. Te blesteamă şi rămâi pe plaja vieţii tale, singur, cu clipele în mână.

Iar pentru ceilalţi, nu ai sa mai fii decât o parte din mare...