Dezmembrare

Ma plimb cu singuratatea de mana pe strazile din orasul acesta atat de prafuit si de mazgalit de vreme. Tacere in suflet si atata zgomot in minte…

Gandurile imi izbucnesc din cutia craniana precum o fantana arteziana. La inceput in flux continuu, ca mai apoi sa se imprastie si sa se amestece intr-un haos perfect. Si chiar atunci cand cred ca au luat calea neantului, incep sa pice cu viteza si sa se agate de parul meu, de gene, de buze si de esarfa, sugrumandu-ma.

Mi-as dori uneori sa pot sa dezmembrez fiecare gand in parte. Sa il culeg de pe esarfa si sa il fac bucatele, sa il strivesc asa cum strivesti un amarat de gandac pe caldaramul fierbinte. Sa aud scartaitul acela al sfaramarii si sa ma invadeze o satisfactie profunda. Apoi, zambind, sa il privesc cum se zbate in spasme… Si sa merg mai departe.