Asa te vad

O camera...

Peretii tapetati cu tot felul de imagini
noi si vechi,
chipuri manjite,
hartii mazgalite,
culori sterse,
creioane tocite,
pagini rupte,
versuri tacute...

Tu sezi la birou pe scaunul cu spatarul rupt, din lemn macinat. Ochelarii ti-au formati santuri adanci pe nas si iti fac urechile clapauge. In ei se reflecta lumina oarba a unei lampi decorata cu panze de paianjeni si praf. Aplecat deasupra biroului dezordonat, iti plimbi mainile dreapta-stanga, mimetic, intr-o mutare infinita care a sapat un sant adanc in spatiu.

Cu o penseta cam boanta culegi din gramada de eu din dreapta celula cu celula. O iei din varful degetului mare de la picior si o muti in gramada din stanga, in varful firului de par din crestetul capului. Si tot asa... Cu celulele din gambele mele subtiri o sa creezi niste ochi frumosi, si daca iti ajung, cu cele de la genunchi o sa desenezi o gura cu buze...

Din eul meu vei naste altceva. Cu dibacia ta de sculptor... sau poate pictor. Nu... totusi cred ca esti un poet. Si compozitor...

Asa te vad uneori.