Mi-ai desenat o noapte. Ai pus si cateva stele, alei prafuite, doi trei copaci inmuguriti si un caine vagabond care mergea la doi pasi in fata noastra. Se intorcea uneori cu privirea, asteptand si aratandu-ne calea catre nicaieri.
Ai presarat putin frig si o adiere care sa ma faca sa imi dau nervoasa, dupa ureche, suvita care imi gadila obrazul.
Mi-ai povestit vrute si nevrute, m-ai invaluit cu cuvinte, cu zambete si mici atingeri. Te-am privit asa cum un copil priveste un magician, asteaptand urmatoarea scamatorie.
Ne-am oglindit chipurile intr-o ceasca de ceai rosu si am fredonat stangaci o melodie ale carei versuri le-am uitat de mult. Si am lasat noaptea sa curga...
Postări
3 comentarii:
o intalnire perfecta
in randurile astea, am gasit linistea aia perfecta.
asta este rodul artei (idiferent de care sau nivelul de profesionalism)
de aceea poate fi considerat si un drog :))
Trimiteți un comentariu