Hazard

In mod cert circumstantele nu au fost de partea noastra. Sau poate ca nici macar nu ne-am dorit sa fie. Ne-am impacat cu ideea ca existam acolo, undeva, unul pentru celalalt. Ca o amintire incerta, un vis tulbure.

Ne-am agatat de cateva nopti rupte de ici, de colo, din care am incercat sa lipim un tablou. E poate singurul lucru din cutiuta noastra cu amintiri. Din cubul nostru.

In rest, am lasat neprevazutul sa se joace cu noi. A fost indeajuns sa imi iesi de doua ori in cale, atunci cand nimeni nu ar fi ghicit ca noi aveam deja cubul nostru cu amintiri, ca sa imi dau seama ca insemni mai mult decat o bataie ireal de puternica in piept sau decat un fior pe sira spinarii. Ca nici macar nu am avut nevoie de cuvinte sau de atingeri, ci doar sa stiu ca te afli la cativa pasi de mine, ca existi, ca esti real, si ca nu te-am plamadit din vreo fantezie.

Si chiar daca cutreieram alte alei, privim alt cer, iar ceasurile noastre arata ore diferite, purtam mereu in casti muzica aceea care ne-a adus mai aproape. Refrenele cunoscute doar de noi pe care le ascultam obsesiv cand ne e dor.

Asta e cubul nostru. Doar al nostru. 

(...and maybe someday we will beat the odds)