As vrea ca lumea intreaga sa fie

As vrea ca lumea intreaga sa fie un camp.
Un camp mare si verde,
fara drumuri,
sosele si mai ales fara semafoare.
Fara zgarie nori si vile urat colorate.
Fara mall-uri si fara oglinzi.
Fara casti in urechi si ochelari de soare.
Fara etichete pe haine si umbrele.
Fara caini maidanezi si ziduri de beton.
Fara cizme si ceasuri...
Fara garduri si cabluri electrice.


As vrea ca LUMEA intreaga sa FIE!

Azi eu am 21

Nu imi mai amintesc de cand nu mi s-a mai adresat intrebarea: "Ce varsta ai?".

Insa astazi, o farmacista m-a intrebat. Iar eu, foarte dezinvolta, am raspuns 18. Noroc ca intre opt si sprezece am realizat ca nu mai am varsta asta de vreo... 3 ani.

Cand am rostit 21 am avut un sentiment extrem de bizar. Mi-am amintit cand avea sora mea mai mare 21, si mi se parea o varsta colosala...

Azi eu am 21, si e ciudat...

Promenada

Azi mi-am vazut creierul imprastiat pe trotuare pline de praf, negre dupa atata somn de iarna.

Am urcat in autobuz si m-a izbit mirosul puternic de plictiseala, de munca, de stres, de lene, de betie si mai ales de moarte. M-a izbit atat de tare incat mi-a bubuit cutia craniana iar ochii mi-au cazut in palme. Ce fericireeee!!! Pentru prima data nu m-am mai reflectat in ceilalti, ci m-am putut privi cu proprii mei ochi!

In gropile pline de noroi dureros mi-am rupt gleznele. Si a trebuit sa imi tarasc trupul, tocindu-mi coatele de bordurile amare. Dar nu m-a durut... caci sufletul imi statea atarnat de cablurile electrice.

Maine, o iau de la capat...

Coloana Rupta

Mirosul de mucegai isi facea loc prin nari pana spre adancul creierului... O usturime puternica zvacnea undeva in spatele ochiului si picura putin cate putin de parca in loc de lacrimi, plangeam cu acid. Nu zaream mare lucru... O camera goala, cu pamant pe jos si pereti din lemn putrezit. Lumina palpaia prin cateva crapaturi ce tineau loc de ferestre.
Mi-am infipt cu putere degetele julite in pamantul umed si am incercat sa ma ridic. Dar trupul parca nu era al meu si oricat ma chinuiam nu reuseam sa il fac sa se urneasca. Inca o miscare, doua... Durerea imi umezea obrazul incat puteam sa jur ca pentru cateva momente devenisem Coloana Rupta a Fridei Kahlo.
Nu stiu cat timp am ramas in genunchi, cu palmele infipte in pamant. Durerea devenise amorteala... o amorteala placuta, calda, care imi invada toate oasele. Piciorul drept, piciorul stang... am reusit sa ma indrept. Pentru prima data dupa atata timp simteam pamantul sub picioare. Stateam pe loc, imi priveam trupul, rochita alba cu volane prinsa la brau cu un cordon care candva fusese rosu.
Mi-am scuturat pamantul de pe genunchi si intr-un gest rapid am facut primii pasi spre usa. Era o usa pe care nu imi amintesc cand am intrat. Zavorul ruginit s-a miscat intr-un scartait puternic si lumina mi-a invelit fata. O poteca serpuia printre brazde de flori si iarba. Parfumul de tei inghitise aproape in intregime mirosul de mucegai.
Am pornit printre copaci cu soarele de mana. Stiam ca undeva, cineva ma asteapta...


Ma salvasem...

Acum un an...

"marți, 17 martie 2009

Plansete catre ieri sau Nimic!

Motto: Sa ma ierte timpul, caci n-am stiut cum sa il pierd!

Azi...ieri sau maine...oameni vin si pleaca. Doar eu raman pe loc si ii privesc ca o statuie.Azi...mi-e dor de cei de ieri iar maine le voi duce dorul celor de azi...Nimeni nu ramane...toti se pierd si parca ma pierd si eu odata cu ei. II plang pe toti ce au devenit amintire...

In fiecare zi pierd cate ceva din mine...pana cand voi ajunge doar un pumn de ganduri si sperante desarte, de vise si amintiri uitate. Pierd o clipa, un zambet, ma pierd prin multime, prin imagini, umbre, cuvinte, explicatii, sentimente...in universul acesta imens, ma gasesc foarte greu...

Privesc uimita la ce a mai ramas din trupul meu...atatea amprente si zgarieturi..arat ca un bibelou vechi de pe mobila bunicii...Oare ma mai vede cineva?

Nu...sunt doar o faţa banala din multimea de corpuri incruntate, grabite...pierdute de mult...

Azi las in urma cei 18 ani ai mei..."

Va multumesc!