Jazz si canapeaua alba

Stau aruncata pe canapea departe de tot zgomotul serii. Catifeaua alba imi imbratiseaza usor pielea mult prea fierbinte. Pot sa imi simt fiecare celula din sange cum se misca frenetic.
Peretii incaperii, varuiti intr-un alb murdar, ma inconjoara. In spate un tablou in verde si roz cu rama aurie pare singurul obiect viu. Doua lampi stinse in stanga si in dreapta.
Doar eu...
Doar eu in fata ferestrei imense cu geamurile larg deschise. Draperia alba danseaza dupa pe ritmul vantului. Ma ameteste. Afara, o noapte aprinsa. Cerul e negru de aici. Incerc sa captez cu privirea o stea... sau poate luna.
Talpile ma dor. Imi scot picioarele din tocurile negre. Ce rece este marmura... Un fior imi strabate tot trupul.
Mai iau o inghititura din paharul cu lichid alb, laptos. La inceput dulce, urmat de o aroma fina de cocos, apoi intru in vartejul rum-ului.
Ma ridic. Rochia neagra cade in valuri putin peste genunchi.
Cateva note de jazz se aud sec si ma fac sa plutesc. Ma misc usor cu talpile goale, rochia se roteste dupa mine... In spate aud pasi, dar nu ma intorc. Am simtit pe umeri-mi goi doua maini. Atat de calde... atat de fine...
Ma intorc si intalnesc buzele lui. Stiam ca sunt ale lui desi ochii imi erau inchisi...
Acum plutesc in bratele acelea intr-un dans nebun.
Si se aude doar jazz-ul...