Acvariu

Eram amandoi pierduti intr-o dupa-amiaza arsa. Stateam infipti cu trupurile intr-o canapea veche, cu tapiseria candva rosie, roasa pe margini, insa gandurile ne inotau prin carti scrise de mult.

Draperia mancata de molii lasa doua-trei raze aurii sa patrunda pe ici, pe colo, ori de cate ori o adiere isi facea loc prin fereastra sparta. Cateva firicele de praf se jucau prin ele, iar in dansul lor haotic conturau forme pe care ne chinuiam sa le ghicim.

De afara, se auzeau doar cateva fosnete, semn ca timpul nu a stat inca in loc. De undeva, dintr-un ungher, acelasi refren spargea periodic moleseala in care ne afundasem. Dar era o moleseala dulce, placuta si imbietoare ca o vata pe bat.

In mana stanga, tineai o bucata de fericire din care mai trageai din cand in cand, cu capul pe spate. Dreapta, rece si umeda, staruia pe pulpa mea de atata vreme incat puteam sa jur ca venele mele s-au legat de venele tale, iar prin noi curge acelasi sange.

Era clipa perfecta. Fara discutii inutile, fara ca macar sa ne privim. Era indeajuns sa fii acolo, cu ochii inchisi, in moleseala din micul nostru acvariu, impartind fericirea cu mine, ca sa stiu ca m-am indragostit.


                                                                     (FOTO: Irina Munteanu / Skippedheartbeats)