Diafilm

Te-am visat...

Eram un pumn de haos aruncat pe bancheta din spate a unui taxi ce taia Bucurestiul dezgolit intr-o noapte umeda de august. Urcasem in el de mai putin de sapte minute, insa simteam ca sunt acolo de o vesnicie. Blocurile, strazile, copacii... Ma miscam printre ele in reluare, molatic, lasandu-ma invaluita de fiecare coltisor al orasului. 

Bucurestiul gol, intins in palma mea. Il puteam vedea in toata splendoarea lui. Fara a fi zgariata de oameni, de masini, de semafoare, de troleibuze si cabluri. Doar intuneric, doar vant si mici lumini ce imi intepau usor retina.

Am inchis ochii. Un refren prost se auzea infundat, ca mai apoi sa dispara complet. A lasat doar sunetul rotilor ce apasau asfaltul cu putere, un vajait pe care nu l-as fi gasit vreodata mai placut.Vantul imi gadila varful nasului si pieptul. Zgaltaitul m-a facut sa atipesc pentru cateva secunde, atat cat sa pot sa te visez.

Ai aparut in dreapta mea. M-ai prins de mana si mi-ai zambit cu intreaga ta fiinta. Buzele, ochii, obrajii, gatul, bratele, picioarele. Toate imi zambeau. Mi-am lasat capul pe umarul tau si am inceput sa fredonam impreuna "Who's Gonna Drive You Home". Luminile de afara iti dezgoleau succesiv jumatate din trup. Era ca un diafilm ce rula aceeasi imagine la infinit. Din cand in cand, iti mutai privirea in parbriz. Asteptai parca un semn care sa ne arate ca am ajuns la destinatie. De fapt, ne indreptam catre nicaieri.  Un fior mi-a secerat corpul. M-am trezit. Au fost trei secunde care mi-au reamintit de ce imi este dor de tine.

Am iesit cu viteza din pasajul pustiu. Mai aveam sase minute pana acasa.