Ramasitele verii



Ai venit cu vara si ai plecat odata cu ea...

Ai fost dulcea fantasma plamadita din cele mai intunecate dorinte ale mele. Demonul din mine intr-o noapte prafuita cu luna rosie. Arsita toropitoare si aroma de cafea de la amiaza. Fum si morfina. Tremur si amorteala.

Ai fost o nota dintr-un jazz asurzitor. O picatura de ploaie intr-un pumn de praf. O dara de sange dintr-o zgarietura superficiala. Un geamat.

Ai fost umbra dintr-o dimineata cruda. Cativa pasi pe podeaua rece. Caldura din dreapta. Parfumul din urma. Singuratatea de dupa.

Ai fost asteptarea, aritmia, insomnia.

Ai fost...


                                                                                                                              (Foto: Costantza Gianquinto)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu