Scrisoare

"Cand nu spun nimic, e de bine: inseamna ca sunt intimidat. Cand sunt intimidat, e de bine: inseamna ca sunt tulburat. Cand sunt tulburat, e de bine: inseamna ca ma indragostesc. Si cand ma indragostesc, e de rau."

Sunt ca un copil mic care abia invata sa mearga. Nu pasesc niciodata, daca nu vad doua brate intinse spre mine, gata sa ma prinda ori nu. Important e doar sa le vad. Imi asum si cazatura ce poate urma dupa primii pasi, genunchii juliti, palmele zgariate. Si nici macar nu voi plange, daca se va intampla asta.

Am cautat intotdeauna semne, o balustrada de care sa ma prind, un lant agatat de mana, un brat peste gat, o privire care sa spuna "da", doua buze care sa sopteasca "vino". Fara ele, am ramas pe loc. In asteptare. Frecandu-mi mainile si cu picioarele tremurand.

Nici nu-ti imaginezi cat de inecata eram in cuvinte, cand paseam alaturi de tine cu imensa teama ca nu cumva sa ma impiedic, sa cad, sa rad stanjenita si sa-mi acopar fata cu palmele.

As fi vrut sa-ti spun mii de lucruri. Mii de nonsensuri, intaratata fiind de privirea ta. As fi vrut sa tip langa tine si sa ma arunc in bratele tale nebuneste, stupid. Si, mai ales, sa te sarut pana la asfixiere.

Insa, toate acestea nu au trecut mai departe de un pumn strans si o privire in pamant. S-au ridicat din mine asemeni unor baloane de sapun. Semete, la inceput, ca ma apoi sa dispara intr-o clipa, fara a lasa vreo urma a existentei lor.

P.S.: Invata-ma sa merg...