Acvariu

Eram amandoi pierduti intr-o dupa-amiaza arsa. Stateam infipti cu trupurile intr-o canapea veche, cu tapiseria candva rosie, roasa pe margini, insa gandurile ne inotau prin carti scrise de mult.

Draperia mancata de molii lasa doua-trei raze aurii sa patrunda pe ici, pe colo, ori de cate ori o adiere isi facea loc prin fereastra sparta. Cateva firicele de praf se jucau prin ele, iar in dansul lor haotic conturau forme pe care ne chinuiam sa le ghicim.

De afara, se auzeau doar cateva fosnete, semn ca timpul nu a stat inca in loc. De undeva, dintr-un ungher, acelasi refren spargea periodic moleseala in care ne afundasem. Dar era o moleseala dulce, placuta si imbietoare ca o vata pe bat.

In mana stanga, tineai o bucata de fericire din care mai trageai din cand in cand, cu capul pe spate. Dreapta, rece si umeda, staruia pe pulpa mea de atata vreme incat puteam sa jur ca venele mele s-au legat de venele tale, iar prin noi curge acelasi sange.

Era clipa perfecta. Fara discutii inutile, fara ca macar sa ne privim. Era indeajuns sa fii acolo, cu ochii inchisi, in moleseala din micul nostru acvariu, impartind fericirea cu mine, ca sa stiu ca m-am indragostit.


                                                                     (FOTO: Irina Munteanu / Skippedheartbeats)

Dezarmant

Tu ai putea fi cu usurinta o noapte. Rece, intunecata, obscura. Momentul in care ies la suprafata cele mai sumbre priviri, cele mai intunecate dorinte, incununate de rasete malefice.
Insa, oricat de noapte ai fi tu, m-as arunca in tine cu usurinta si inocenta unui fulg.
M-as lasa invaluita de negru, de ceata, de umezeala rece cu ochii inchisi si cu bratele intinse.
M-as lasa prada mainilor tale, stransorii dureroase si cuvintelor pe care nu le pot intelege.
M-as lasa devorata de privirea taioasa si de buzele insangerate, fara a spera dupa o salvare.

Goala, cu mintea dezgolita si palmele zdrelite, as prefera sa-ti fiu victima, decat nimic. 

Reprimare

Maini frante se cauta prin intuneric.
Se aprind, se ating, se sting.

Din ele tasnesc picaturile neon
Ale chemarilor si trupurilor
Azvarlite in tenebrele mintii.

Le-am ferecat cu un zambet,
Dar cu infinita spaima ca
Vor evada intr-o zi.

Ca vor sfarteca viscerele.
Ca vor curge prin ochi
Si pe buze.
Ca vor sfasia carnea si pielea.
Si ne vor transforma
In ceea ce refuzam sa credem ca suntem de fapt.

Cartea necitita

Pe rafturile din biblioteca mea, zace o carte necitita. Are coperti rosii, iar titlul e batut in cateva litere aurii. Pe prima pagina, sunt asezate cu grija, in cerneala neagra, patru versuri. Urmeaza un "Cu drag" si o semnatura indescifrabila.

Mai jos, am notat o data care a trecut de mult.

E cartea pe care nu am avut curaj sa ti-o ofer vreodata. Ar fi trebuit sa fie cadoul de ziua ta, care sa te faca sa ma privesti altfel decat sunt.

Insa, au trecut nopti intregi, cu luna plina, luna noua, cer innorat si ploi, de cand asteapta sa fie tinuta in palme si oferita cu un zambet si o bataie de inima. De cand tanjeste la doi ochi care sa o citeasca litera cu litera, pagina cu pagina...

(Probabil va ramane cel mai frumos dar pe care nu l-am facut vreodata...)

Hazard

In mod cert circumstantele nu au fost de partea noastra. Sau poate ca nici macar nu ne-am dorit sa fie. Ne-am impacat cu ideea ca existam acolo, undeva, unul pentru celalalt. Ca o amintire incerta, un vis tulbure.

Ne-am agatat de cateva nopti rupte de ici, de colo, din care am incercat sa lipim un tablou. E poate singurul lucru din cutiuta noastra cu amintiri. Din cubul nostru.

In rest, am lasat neprevazutul sa se joace cu noi. A fost indeajuns sa imi iesi de doua ori in cale, atunci cand nimeni nu ar fi ghicit ca noi aveam deja cubul nostru cu amintiri, ca sa imi dau seama ca insemni mai mult decat o bataie ireal de puternica in piept sau decat un fior pe sira spinarii. Ca nici macar nu am avut nevoie de cuvinte sau de atingeri, ci doar sa stiu ca te afli la cativa pasi de mine, ca existi, ca esti real, si ca nu te-am plamadit din vreo fantezie.

Si chiar daca cutreieram alte alei, privim alt cer, iar ceasurile noastre arata ore diferite, purtam mereu in casti muzica aceea care ne-a adus mai aproape. Refrenele cunoscute doar de noi pe care le ascultam obsesiv cand ne e dor.

Asta e cubul nostru. Doar al nostru. 

(...and maybe someday we will beat the odds)