La orbire

11 comentarii


Stai in prag. Asemeni unei stafii imortalizate intr-o fotografie, cu mainile parca desprinse atarnand pe langa corp.
Dar ochii... ochii nu pot sa ii ghicesc. Sunt caprui... sau poate verzi. Ba nu, sunt goi!
Tacerea ta ma inteapa puternic, atat de puternic incat intre noi se formeaza o ceata de durere.
Asa, ca intr-o dimineata de mai cand eu eram pamantul rece iar tu razele soarelui. Tu credeai ca ma incalzesti... de fapt nu faceai decat sa tragi perdeaua de aburi intre noi si nu mai puteam sa te privesc. Mi-am cumparat si ochelari crezand ca ma inseala pe mine privirea, cand era numai vina ta. Vina ta de soare si de ceata!
Dar nici macar cu ochelari nu te vedeam. Si am crezut ca am orbit.
Atunci am luat o creanga de copac si mi-am scos ochii. Ochii mei de pamant.
Acum nu stiu cine sta in prag. Dar imi imaginez ca esti tu...

Piua!

4 comentarii

Mi-as dori sa am puterea sa strig PIUA!!!!
Sa se opreasca toata lumea in loc. Sa ma opresc si eu...
Sa imi leg sireturile, sa imi aranjez rochia si parul ciufulit.
Sa ma scutur de praf si sa respir cu putere...
Poate sa ma duc si pe acasa sa beau o cana de apa.

Sa zic ras-PIUA! doar cand o sa am chef...

Sufocare [sau cum sa inveti sa mori]

3 comentarii

"Viata ne obisnuieste cu moartea prin somn..."

Intunericul imi inunda camera ca un ecou prin crapatura ferestrei, aducand cu el latratul cainilor de pe strada, luna si stelele, linistea muribunda a sufletelor in stare de veghe si adierea toropitoare a noptii...
Mi-am lungit trupul pe patul acela doar al meu, imbratisand moliciunea starii. Capul presa perna. Oh... perna imbacsita de imaginea si amintirea atator zile, de visele si zambetele, de dorintele si scenariile pe care le colectioneaza cu meticulozitatea unei arhive prafuite. Perna in care se sculptase obrazul meu, buzele, coltul ochiului si parul ravasit.
Chemam somnul... chemam somnul printre imaginile ce se perindau pe sub pleoapele mele inrosite, printre articulatiile incalcite si oasele zdrobite de salteaua calda.

Simteam cum adormeam... Simteam ca somnul a pus pecetea pe ochii mei. Auzeam cum respiram, auzeam linistea din camera, auzeam sangele prin vene si inima in timpane. Pendulam intre vis si realitatea incaperii.

Doua maini.
Doua maini au cuprins lungimea gatului meu. Erau incolacite perfect acoperind pielea in intregime. Era o stransoara invizibila care curand mi-a oprit respiratia. Nu dormeam, nu ma miscam.

O silueta, doua... se ridicau asupra trupului meu inert. Nu distingeam in intunecime decat ranjetul. Unul aproape de ureche in spate, iesind din perete si altul asupra mea, levitand... Si mainile strangeau...

Teama...am simtit teama. Teama de siluetele negre si de lipsa vreunul trup langa care sa ma cuibaresc. Teama de inima ce batea cu putere, de paralizia in care se afla corpul meu, de ochii inchisi prin care totusi vedeam clipele scurgandu-se.

Intr-un efort mi-am pus mainile la ochi si am reusit sa ii deschid. Aerul intra in plamani dupa clipe de sufocare... Nici o miscare, nici un zgomot...


Am adormit intr-un tarziu...


Visul unui somn

9 comentarii

"Stai in palma mea..." mi-a zis. Si soarele stralucea intre noi iar dragostea se lasa in urma noastra ca o trena aurie.
M-am asezat in palma lui, mi-am pus capul pe degetul aratator si m-am intins pe linia vietii. Am adormit iar el m-a invelit cu privirea, ca sa nu imi fie frig.

As fi ramas acolo o viata...