Cuiul

1 comentarii

Dupa-amiaza sfasietoare.

Am deschis ochii, miscata fiind de un soare care, pentru prima data, nu imi ardea pielea. Aproape amortita, cu mainile desprinse de trup, atarnand pe langa faldurile rochiei, si cu talpile goale ingropate in colb, m-am trezit intr-un sicriu inexistent de sticla.
Copacii se leganau in stanga si in dreapta, miscati de trilul vantului, insa nu reuseam sa prind vreo adiere care sa imi gadile obrazul.
Siluete inmuiate intr-o ceata aurie pluteau deasupra asfaltului topit cu o viteza ireala ca miile de furnici intr-un musuroi, insa forfota nu imi ajungea la urechi. Era ca un film prost care rula pe repede inainte.
Cu o ultima fortare, am strans ochii si, muscandu-mi buza de jos, incercam sa rememorez ultimele cuvinte auzite, ultima atingere, ultima bucata din tine.

                                                                    ***

Eram inghititi de amurg, cativa nori se ingramadeau deasupra noastra, iar pietrisul imi intepa talpile. Se auzeau greierii, vantul suierand prin lanul de grau si flacarile care mistuiau un morman de fiare contorsionate. Erai intins, acoperit de fumul dens si de praful inecacios care imi invada narile si plamanii. De sub tricoul sfasiat, isi faceau loc cateva fire de sange. Era sfarsitul tau desenat cu un creion cu varful rupt. Si nu am plans.
Am stat nemiscata si am privit cum pieptul nu ti se mai misca, cum buzele-ti nu mai formeaza un zambet diavolesc, cum degetele nu mai scriu in aer cuvinte pe care ma chinuiam sa le ghicesc.
Erai rece, ireal, aveai chipul unei statui neterminate. Erai asa cum, uneori, in noptile pierdute, te descopeream dormind. Insa, atunci, puteam sa-ti vad visele cum se joaca pe sub pleoape si pe varful degetelor. Acum, ochii iti erau deschisi, fixati intr-un punct pe care in zadar m-am chinuit sa il descopar. Era probabil ultima ghicitoare pe care mi-ai lasat-o.

                                                                    ***

Amorteala mi-a cuprins tot trupul. Undeva, la picioarele mele, de sub praf, a iesit un cui. Mancat de rugina, usor indoit, parea mai viu decat orice as fi putut atinge in acele clipe. Candva, facuse parte dintr-o structura complexa. Legase doua bucati de lemn tare, noduros. Azi, era mancat de vreme, insa isi astepta adevarata menire.
L-am ridicat in doua degete. O pojghita brun-rosiatica s-a desprins din el. Cu o miscare automata, l-am dus in dreptul urechii stangi. Ii simteam caldura si varful inca ascutit. N-a durat mult pana cand mi-a strapuns canalul auditiv, apoi timpanul. Un scrasnet mi-a invadat creierul, transmitand o vibratie in tot corpul. Amorteala disparuse. Sangele galopa prin vene, durerea curgea spre talpi in valuri. O caldura placuta imi invaluia umarul. Erau siroaie rosiatice care se prelingeau pe pielea albicioasa, staruiau o clipa pe varful degetelor, iar apoi se aruncau in praf.
Am simtit, in sfarsit, vantul cum imi sterge lacrimile de pe buze si fierbinteala apasandu-mi pieptul. Puteam sa aud pasi din ce in ce mai aproape si sa citesc teama pe chipurile oamenilor din jur. Un ultim spasm, si amorteala a revenit. Sub greutatea durerii, am picat pe caldaram. Ochii mi s-au blocat in zare, intr-un punct indepartat. Era punctul acela, ultima ghicitoare. O splendoare, sfarsitul meu desenat in culori de ceara...

                                                                                                            (FOTO: Janine Mizera)

Deziderat

0 comentarii
M-am blocat pentru o clipa. Strazile, copacii, asfaltul, masinile si oamenii se dizolvau in jurul meu ca intr-o pictura de Dali. Ai ramas doar tu, in mijloc, ca o statuie, tragand nervos dintr-o tigara, cu privirea incruntata, pierduta in zare, murmurand niste cuvinte pe care oricum nu le auzeam.

Te-am privit cateva secunde care, insa, s-au scurs greoi, prelung, ca in visul unui somn profund.  

Am vrut sa-ti cer o imbratisare. Atat. Sa imi lipesc obrazul de pieptul tau si sa-ti simt mainile cum imi cuprind umerii. Apoi, sa las lumea sa se dizolve in continuare, intr-un nimic melodios.

Dar am tacut. Am inghitit in sec ca un copil naiv care ravneste la o prajitura din care nu poate gusta. Mi-am mutat privirea in pamant si mi-am fixat degetele jucandu-se in sandale, la doar cativa centimetri de talpile tale...

Acvariu

0 comentarii
Eram amandoi pierduti intr-o dupa-amiaza arsa. Stateam infipti cu trupurile intr-o canapea veche, cu tapiseria candva rosie, roasa pe margini, insa gandurile ne inotau prin carti scrise de mult.

Draperia mancata de molii lasa doua-trei raze aurii sa patrunda pe ici, pe colo, ori de cate ori o adiere isi facea loc prin fereastra sparta. Cateva firicele de praf se jucau prin ele, iar in dansul lor haotic conturau forme pe care ne chinuiam sa le ghicim.

De afara, se auzeau doar cateva fosnete, semn ca timpul nu a stat inca in loc. De undeva, dintr-un ungher, acelasi refren spargea periodic moleseala in care ne afundasem. Dar era o moleseala dulce, placuta si imbietoare ca o vata pe bat.

In mana stanga, tineai o bucata de fericire din care mai trageai din cand in cand, cu capul pe spate. Dreapta, rece si umeda, staruia pe pulpa mea de atata vreme incat puteam sa jur ca venele mele s-au legat de venele tale, iar prin noi curge acelasi sange.

Era clipa perfecta. Fara discutii inutile, fara ca macar sa ne privim. Era indeajuns sa fii acolo, cu ochii inchisi, in moleseala din micul nostru acvariu, impartind fericirea cu mine, ca sa stiu ca m-am indragostit.


                                                                     (FOTO: Irina Munteanu / Skippedheartbeats)


Dezarmant

0 comentarii

Tu ai putea fi cu usurinta o noapte. Rece, intunecata, obscura. Momentul in care ies la suprafata cele mai sumbre priviri, cele mai intunecate dorinte, incununate de rasete malefice.
Insa, oricat de noapte ai fi tu, m-as arunca in tine cu usurinta si inocenta unui fulg.
M-as lasa invaluita de negru, de ceata, de umezeala rece cu ochii inchisi si cu bratele intinse.
M-as lasa prada mainilor tale, stransorii dureroase si cuvintelor pe care nu le pot intelege.
M-as lasa devorata de privirea taioasa si de buzele insangerate, fara a spera dupa o salvare.

Goala, cu mintea dezgolita si palmele zdrelite, as prefera sa-ti fiu victima, decat nimic.