August inodor

8 comentarii

E august inodor si toate lucrurile parca mor...

August e mai rau decat iarna. August trage de vara.
In august timpul se opreste (tic-tac) si toti asteapta in liniste. In august ti se pare ca miroase a toamna.
In august cersesti cerului ploi sau macar cativa nori cenusii. Degeaba. In august nu ploua cu tunete si cu fulgere.
In august doar vantul bate (si imi place cum iti dai, putin enervat, suvita de par dupa ureche). In august noaptea este umeda si transpiratia rece.
In august apusul este incolor si soarele plictisit.
In august sunt valuri si intotdeauna mai multi pescarusi.
In august nu mai ai chef de inghetata.
In august esti inconjurat de un aer bolnavicios.
In august greierii canta altfel.
August nu are petale. August arde pomii.
In august ma ustura ochii.

Si aerul plin de praf pune o linie de pauza intre noi.

Nu reusesc sa mai gandesc...

Decupaj

11 comentarii
Motto: "Recadeam in starea de om
atat de iute, ca ma loveam
de propriul meu trup, cu durere,

mirandu-ma foarte ca-l am." (N. Stanescu)

Iti infigi cu pofta palmele in metalul rece ce margineste balconul. Si astfel strivesti toate mainile pe care le-ai purtat pe trotoarele mucegaite, toti obrajii inlacrimati care ti-au macinat si ti-au tocit podul palmelor si fiecare centrimetru de piele pe care te-ai plimbat...

E rece, e gheata... e gheata amara ce-ti patrunde in buricul degetelor si de acolo mai departe... in vene, in vene pana la inima, in sangele care se incheaga, in toate maruntaiele...

Ce ciudat ar fi sa tai aerul cu trupul intr-o cadere moale, placida... Cum ar fi sa iti dai drumul? Cum ar fi sa te pierzi? Sau sa ii pierzi pe ceilalti. Cum ar fi sa iti scapi pe pamantul de jos ...cat de jos?... creierii. Si in viteza aceea a caderii sa lasi in urma ca o dira fumurile si vascoasa toate gandurile?

Sa-ti dai drumul cu fata... intinzand mainile ca intr-un zbor esuat. Sa privesti cum pamantul isi deschide bratele iar tu alergi spre el ca un copilas spre pieptul mamei. Sa iti rupa mainile din incheieturi, sa iti inunde coastele, sa musti din praful lui, sa iti farame dintii si sa ii simti aroma pana in adancimile mintii... E bine asa?

Sau poate te lasi pe spate. Sa nu vezi pamantul, ci infinitul albastru al cerului. Spre care sa intinzi mana dreapta. Sa astepti ca si el sa isi intinda mana si sa te prinda intr-o smucitura si sa nu te lase sa te duci. Dar tot acolo ajungi, jos... jos. O sa iti imprastii teasta si coloana ta de om pe caldaram...

O sa mai ai timp sa simti ceva... durere sau eliberare? Cerul sau pamantul?


O sa doara... nu o sa doara...


Marele premiu

16 comentarii
Da... am luat marele premiul la un concurs local de creatie.
Surpriza nu a fost premiul, ci faptul ca nici macar nu stiam care dintre creatii mi l-a adus... :)
S-a dovedit a fi aceasta... despre care n-as fi crezut ca va atrage atentia cuiva vreodata.

De Toamnă

Treceau alene gânduri

Cu frunze scuturate

Ducând cu ele rânduri

De vise sfarâmate.

Priveam la ele singur

Plângându-le căderea

Le sărutam pe aripi

Şi le-ascultam tăcerea.

Palid curgea timpul

Purtând ploaia de mână

De doruri mă sărută vântul

Şi-mi duce noaptea-n lună.

P.S. : Cel mai mult mi-a placut faptul ca unii au fost atat de "surprinsi" incat au uitat sa ma felicite macar... Le multumesc oricum!


Nud

12 comentarii


Mi-as dori, ca atunci cand ajung acasa, sa ma sterg pe presul din fata usii de toate drumurile pe care am pasit, de praful orasului, de asfaltul fierbinte, de greutatea soarelui si a cerului...

Sa imi scutur haina de toate privirile, atingerile si parfumurile.

Sa imi agat in cuier toate cuvintele, gandurile, momentele, zambetele si lacrimile.


Apoi sa dorm linistita... Nud.

Am apus... de vara

10 comentarii

Când noi am apus pe dealul amorului nostru,
Scântei de atingeri săreau din iarbă
Sub paşii flămânzi
Ca mii de lăcuste.

Iubirea cădea în cercuri arzând
Lăsând doar mantia buzelor roşii
Pe cerul finitei noastre trăiri.

Curgeam în urma valurilor violet
Pe sărutările stinse de norii ce plângeau
Când am apus... de vara fierbinte.