1,2... incolor

4 comentarii

Doua firicele de sange coboara din narile inghetate.
Mi-a inghetat si mintea... iar ochii mei nu mai sunt verzi. I-a decolorat zapada.
Cerul este incolor si imi zgarie obrazul.
Obrazul care inca nu a atins albul.
Respir... 1, 2, 3, 4... respir... Iar vaporii de caldura imping sangele.
Am murdarit zapada. Am murdarit zapada cu tine.
Alb si rosu...
1,2... Cele mai frumoase pete!

Miopie

1 comentarii

Orbecaind de miopie
Imi caut sufletu-n noroi.
Si-n ploi...
Pe drumuri adormite
Curg ganduri in suvoi.

Imi caut ochelarii inzapeziti...

Ma doare capul [Pastila N]

6 comentarii

In mintea mea e o mare. E o furtuna de mare.
Gandurile se prefac intr-un vant care face marea nervoasa.
Si gand cu gand naste val cu val, negru si spumos.
Valul se inalta si se izbeste cu putere de oasele cutiei mele craniene.

In curand o sa mi se scurga marea prin ochi...

Auriu in Noiembrie

9 comentarii


Plutesc umbre tăcute

În bălţi ce dorm pe trotuare.

Pe buzele noastre crăpate de timp,

Noiembrie moare.


Pe alei învechite, stropite cu vânt

Se adună auriu-n covoare.

Şi-mi curg arţarii pe umeri-mi cruzi

Şoptind cât îi doare.


Şi-şi plânge şi strada toamna în ploi

Şi-o-adună domol în cotloane.

Trec oameni lăsându-şi durerea-n noroi…

Noiembrie moare.

Re-Vers

6 comentarii

Pasi franti in reluare pe ritmul unei melodii ce ruleaza invers. Pe jos, covorul inghite urma lor.

Privirile mi se intorc in irisul verde. Cuvintele se ascund printre corzile vocale. Aerul s-a blocat in spatele buzelor rosiatice... Nu respir.

Zgomotele se izbesc de timpan.

Trupul mi se evapora in oglinda argintie. Peretii din jurul meu se scurg cu sangele din vene.

Valurile se intorc catre larg.

Azi soarele apune la est...

Ametist

9 comentarii

Frunzele cad

şi plânge-al meu gând

cu ele trecând

pe străzi, printre ploi,

prin bălţi şi noroi.

Deasupra-mi trec nori

sunt grei ,

mă-nfior

când parcul pustiu

în noapte, târziu,

e rece şi trist

în culori de-ametist.

Dâre de fum

îmi intră-n plămâni,

nu pot să respir,

mă înec şi transpir.

Nu-i nimeni în jur,

iar vântul prea dur

mă zgârie-n faţă.

În ochi am doar ceaţă.

Un miros putrezit

în nări m-a lovit.

Oare-am murit...?

Nu ştiu...şi-n zadar

privesc cu amar

cum frunzele cad

şi plânge-al meu gând

cu ele trecând...

Octombrie albastru

10 comentarii

Octombrie plânge

În palmele noastre

Cu ochii râzând

Albastrul adânc.


Adu-mi o umbrela,

Ţi-am zis surâzând,

Să nu mă mai plângă

Albastrul curgând.

Rosu de septembrie

13 comentarii

M-ai manjit cu Rosu de septembrie...
Cand soarele prin plumb se chinuia
In toamna noastra de amar.
Sa mai apuna inc-o dat'.

Si nu eram tablou, nici muza nu-ti eram.
Dar ma pictai si ma-ngropai cu genele frante
In toamna ta de ceara...
Ce pacat!

Nu eram nici stalp, nici par de lemn sau altceva
Dar ma ciopleai cu gura-ti cruda
In toamna mea de chihlimbar.
Si totusi... nu plangeam.

Speram...

August inodor

8 comentarii

E august inodor si toate lucrurile parca mor...

August e mai rau decat iarna. August trage de vara.
In august timpul se opreste (tic-tac) si toti asteapta in liniste. In august ti se pare ca miroase a toamna.
In august cersesti cerului ploi sau macar cativa nori cenusii. Degeaba. In august nu ploua cu tunete si cu fulgere.
In august doar vantul bate (si imi place cum iti dai, putin enervat, suvita de par dupa ureche). In august noaptea este umeda si transpiratia rece.
In august apusul este incolor si soarele plictisit.
In august sunt valuri si intotdeauna mai multi pescarusi.
In august nu mai ai chef de inghetata.
In august esti inconjurat de un aer bolnavicios.
In august greierii canta altfel.
August nu are petale. August arde pomii.
In august ma ustura ochii.

Si aerul plin de praf pune o linie de pauza intre noi.

Nu reusesc sa mai gandesc...

Decupaj

11 comentarii
Motto: "Recadeam in starea de om
atat de iute, ca ma loveam
de propriul meu trup, cu durere,

mirandu-ma foarte ca-l am." (N. Stanescu)

Iti infigi cu pofta palmele in metalul rece ce margineste balconul. Si astfel strivesti toate mainile pe care le-ai purtat pe trotoarele mucegaite, toti obrajii inlacrimati care ti-au macinat si ti-au tocit podul palmelor si fiecare centrimetru de piele pe care te-ai plimbat...

E rece, e gheata... e gheata amara ce-ti patrunde in buricul degetelor si de acolo mai departe... in vene, in vene pana la inima, in sangele care se incheaga, in toate maruntaiele...

Ce ciudat ar fi sa tai aerul cu trupul intr-o cadere moale, placida... Cum ar fi sa iti dai drumul? Cum ar fi sa te pierzi? Sau sa ii pierzi pe ceilalti. Cum ar fi sa iti scapi pe pamantul de jos ...cat de jos?... creierii. Si in viteza aceea a caderii sa lasi in urma ca o dira fumurile si vascoasa toate gandurile?

Sa-ti dai drumul cu fata... intinzand mainile ca intr-un zbor esuat. Sa privesti cum pamantul isi deschide bratele iar tu alergi spre el ca un copilas spre pieptul mamei. Sa iti rupa mainile din incheieturi, sa iti inunde coastele, sa musti din praful lui, sa iti farame dintii si sa ii simti aroma pana in adancimile mintii... E bine asa?

Sau poate te lasi pe spate. Sa nu vezi pamantul, ci infinitul albastru al cerului. Spre care sa intinzi mana dreapta. Sa astepti ca si el sa isi intinda mana si sa te prinda intr-o smucitura si sa nu te lase sa te duci. Dar tot acolo ajungi, jos... jos. O sa iti imprastii teasta si coloana ta de om pe caldaram...

O sa mai ai timp sa simti ceva... durere sau eliberare? Cerul sau pamantul?


O sa doara... nu o sa doara...