Indurare

0 comentarii

Stiu ca nu am voie sa iti spun ca mi-e dor de tine. Si nici sa iti cer sa ma imbratisezi, atunci cand simt ca am sa cad din picioare.

Stiu ca trebuie sa imi tin mainile in buzunare, cand tanjesc sa mi le strangi in ale tale. 

Stiu ca am invatat sa rad strengareste, desi as plange ca un copil, cu sughituri si suspine.

Stiu ca trebuie sa fiu vesela, chiar daca imi vine sa strig de disperare.

Stiu ca afisez ignoranta, cand, de fapt, mi-as lipi buzele de ale tale si le-as tine asa pana n-as mai putea sa respir.

Mi-e dor de tine...

Mi-e do...


Prognoza

2 comentarii
 

Mi-e iarna de dor
mi-e ceata de somn
mi-e stele de tine
mi-e luna in mine.

Mi-e ploaie de sete
mi-e cer de secrete
mi-e vant de trecut
mi-e zori de sarut.

Mi-e apus de vise
mi-e nori de nezise 
mi-e soare de noi
mi-e val de-amandoi.

Solitudine

0 comentarii

Cand nu esti aici
mi-as dori ca viata sa fie
o continua dupa-amiaza de august.

Fara noapte si luna
Fara ploi si somn
Fara vant si pomi
Fara iarna si ger
Fara ceai si miere
Fara muzica si parfum
Fara carti si rime

Doar o infinita ora trei.
Incolora.
Inodora.
Insipida.

                                                                                              (Foto: Ines de Castro)

Introspectie

2 comentarii

E imaginea din oglinda. Un alt tu. Translucid, difuz, incalcit.

E ca atunci cand pronunti un cuvant de prea multe ori, incat isi pierde sensul. Asta simti. Ca ti-ai privit trupul atat de mult, incat nu mai e trup. Nu mai e al tau. E o gramada diforma, cu solduri prea late, sani lasati, nas carn si cearcane adanci, genunchi zdreliti si unghii roase.

Oglinda te amorteste. Te paralizeaza si te inghite. Apoi te roteste ca intr-un vortex, pana incepi sa-ti simti fiecare molecula din trup miscandu-se haotic. Si picioarele iti ajung in cap, si ochii in talpi, si inima in stomac, si pulsul in dinti. Cand s-a oprit, te scufunzi intr-o stare continua de greata. Si ai gust de sange in gura. Si tremuri.

Esti tot tu. Dar schilodit si mai imbatranit. De fapt, ti-e greu sa mai crezi ca esti inca viu. Pana la urma, linia dintre viata si moarte e foarte fina. La fel de fina ca distanta dintre tine si oglinda aceea rece.

Viata e un amestec de cald si umed. Viata e lichid, un murmur cleios, prelung.

Si vrei sa simti.

Priveste! Iti ridici doua degetele: cel aratator si cel mijlociu. Le infigi in incheietura mainii. Pana intra sub piele. Adanc, mai adanc. Si simti venele cum tresar si sangele cum pulseaza sub unghiile tale. E viata!

Si te afunzi si mai mult. Treci de cot, treci de umeri. Ocoleste inima, sa nu o ranesti! Urci pe laringe, printre corzile vocale, prin gat si mai sus. Iti prinzi ochii si ai iesit. Tine-i bine in maini. Acum te privesti pe tine cu ochii tai.

Si oglinda se sparge...

Suspendare

0 comentarii
"Rupe funia!" 

Nu imi amintesc de cat timp stau aici suspendata, prinsa in franghii care mi-au intrat in carne, ma sugruma si ma secatuiesc de energie. Am obosit. Ma doare trupul, iar asteptarea a devenit cea mai cruda tortura.

Nici macar nu stiu ce mai astept de fapt. Sa vii, sa imi vorbesti, sa ma imbratisezi? Sa cad sau sa ma inalt? M-am hranit cu atatea vise, incat nici nu mi-am dat seama ca nu eram in bratele tale, ci in aceasta dureroasa stransoare, in eterul rece, batuta de vant si de ploaie, arsa de soare si de stele.

Mainile mi-au amortit de la atata cersit. Le-am intins catre tine, tanjind, sperand. Iar de fiecare data, funia isi facea loc tot mai adanc in carne, sangerand incontinuu, necrozand. 

Nu mai am voce. Am strigat dupa tine si am implorat, pana am amutit. Mi-a ramas doar un suras gol, ori de cate ori am impresia ca ma atingi, ca imi vorbesti. Dar esti jos.. mult prea jos. Ah, iluzia e dulce...

"Rupe funia!"

"Nu te intoarce! Rupe funia!"
"Nu fi las! Rupe funia!"

Mi-e atat de foame si de frig, incat imbratisarea pamantului pare a fi singura salvare.

"Rupe funia!"
"Nu fi las! Rupe funia!"

Prefer sa cad, sa ma sfaram, sa devin pulbere, decat sa sfarsesc in aceasta suspendare.

"Rupe funia!"

 Rupe...

Copacii

0 comentarii

Copacii obositi s-au lasat in voia vantului. Au uitat de greutatea soarelui din vara, iar acum se leagana si asteapta.

Sunt tristi, batrani, infrigurati. Le-au mai ramas doar miile de ganduri, de vise si sperante cu care i-am impodobit in zilele de aur.

Pe o creanga, am agatat toate jumatatile de apus pe care le-am privit impreuna. Alaturi, stau norii sangerii si picaturile de ploaie in care ne-am scaldat privirile cand ne-a fost dor. Pe o alta, am asezat pasii din asfaltul fierbinte si gurile de aer incins.

Am pus si cele cateva petice de iarba in care ne-am petrecut dupa-amiezele. Si carul mare si luna plina, din noptile cu insomnii.

Am pus refrenele care spargeau tavanul in fiecare dimineata si cartile din care se scurg cuvinte peste cuvinte...

Inveliti in amintirile noastre, copacii obositi vor adormi fericiti in sfarsitul de afara.

                                                                                                                   (Foto: Barbaros Cangürgel)

Nesfarsitul sfarsit

0 comentarii

Am stiut de la prima gura de ceai rosu ca tu vei fi cel care imi va frange inima. De la primul pas, din acea cafenea tarzie. De la prima imbratisare, prima atingere accidentala, primul zambet si primul oftat. Am stiut ca, dupa atata alergat si ascuns, ai sa ma prinzi, ai sa ma porti pe brate pe cele mai inalte culmi, ca apoi sa imi dai drumul, fara plasa de siguranta, fara nimic.

Insa nu am ezitat vreo clipa. M-am bucurat de fiecare moment ca fiind ultimul, deja resemnata ca intr-o zi ai sa dispari asa cum ai si aparut, dintr-o intamplare absurd de frumoasa, cu acelasi zambet sincer pe chip. Poate prea tarziu sau poate prea curand.

E ciudat cum nu am vazut niciodata tristetea sau disperarea dintre noi doi. Nici obsesia, nici tragedia. Am savurat fiecare imbratisare si fiecare sarut cu o fericire absoluta, de copil. Am ras, am dansat, am sorbit  cuvinte si priviri. O dependenta dulce, nimicitoare, dar care ma ferea de ceata si de ploaie, de frig sau de soare.

Iar imbratisarile tale, cea mai placuta stransoare, m-au dizolvat in caldura trupului tau. In cercuri, cercuri. Pe ritmul suav al batailor inimii intr-un nesfarsit sfarsit.

Astept... 


Ghicitoare

0 comentarii
 


S-au risipit.
Le-am pierdut.
Speriate au fugit
De toamna timpurie.

Le-as fi prins pe toate
Si le-as fi impletit
Intr-un frumos tablou
Care sa-mi aminteasca de tine.

(Foto: Irina Munteanu / skippedheartbeats)

Fantasma

0 comentarii

E ciudat cum unii oameni pot sta langa tine o viata, insa la plecare nu lasa nimic. Dispar ca si cum nu au existat vreodata. Nu au lasat o urma, nici macar o dunga vaga a prezentei lor trecute. Niciun sentiment de usurare sau goliciune. Nimic.

Insa, pentru tine, a fost de-ajuns o singura noapte ca sa ramai, de fapt, o viata.

Azi, esti inca pe scaunul din fata oglinzii, in lumina difuza a veiozei.

Trupul tau perfect sculptat, ars de soare si patat de cateva urme de tus, inca mai sta rezemat de fereastra. Inca ma mai priveste cum trag din tigara si sorb din al nu stiu catalea pahar, zambind copilareste.

Caldura pieptului tau inca imi gadila palma, iar parfumul ti-a ramas puternic impregant in partea stanga a patului.

Ai ramas un ecou in sute de refrene ce rasuna la nesfarsit.

O urma de acuarela pe o coala alba. Un cuvant intr-o carte.

Un infinit.


Ramasitele verii

0 comentarii


Ai venit cu vara si ai plecat odata cu ea...

Ai fost dulcea fantasma plamadita din cele mai intunecate dorinte ale mele. Demonul din mine intr-o noapte prafuita cu luna rosie. Arsita toropitoare si aroma de cafea de la amiaza. Fum si morfina. Tremur si amorteala.

Ai fost o nota dintr-un jazz asurzitor. O picatura de ploaie intr-un pumn de praf. O dara de sange dintr-o zgarietura superficiala. Un geamat.

Ai fost umbra dintr-o dimineata cruda. Cativa pasi pe podeaua rece. Caldura din dreapta. Parfumul din urma. Singuratatea de dupa.

Ai fost asteptarea, aritmia, insomnia.

Ai fost...


                                                                                                                              (Foto: Costantza Gianquinto)
0 comentarii

Ma simt ca un Pahar cu Mare 
Uitat o dupa-amiaza-n soare...

Diafilm

0 comentarii
Te-am visat...

Eram un pumn de haos aruncat pe bancheta din spate a unui taxi ce taia Bucurestiul dezgolit intr-o noapte umeda de august. Urcasem in el de mai putin de sapte minute, insa simteam ca sunt acolo de o vesnicie. Blocurile, strazile, copacii... Ma miscam printre ele in reluare, molatic, lasandu-ma invaluita de fiecare coltisor al orasului. 

Bucurestiul gol, intins in palma mea. Il puteam vedea in toata splendoarea lui. Fara a fi zgariata de oameni, de masini, de semafoare, de troleibuze si cabluri. Doar intuneric, doar vant si mici lumini ce imi intepau usor retina.

Am inchis ochii. Un refren prost se auzea infundat, ca mai apoi sa dispara complet. A lasat doar sunetul rotilor ce apasau asfaltul cu putere, un vajait pe care nu l-as fi gasit vreodata mai placut.Vantul imi gadila varful nasului si pieptul. Zgaltaitul m-a facut sa atipesc pentru cateva secunde, atat cat sa pot sa te visez.

Ai aparut in dreapta mea. M-ai prins de mana si mi-ai zambit cu intreaga ta fiinta. Buzele, ochii, obrajii, gatul, bratele, picioarele. Toate imi zambeau. Mi-am lasat capul pe umarul tau si am inceput sa fredonam impreuna "Who's Gonna Drive You Home". Luminile de afara iti dezgoleau succesiv jumatate din trup. Era ca un diafilm ce rula aceeasi imagine la infinit. Din cand in cand, iti mutai privirea in parbriz. Asteptai parca un semn care sa ne arate ca am ajuns la destinatie. De fapt, ne indreptam catre nicaieri.  Un fior mi-a secerat corpul. M-am trezit. Au fost trei secunde care mi-au reamintit de ce imi este dor de tine.

Am iesit cu viteza din pasajul pustiu. Mai aveam sase minute pana acasa.
  

Scrisoare

2 comentarii

"Cand nu spun nimic, e de bine: inseamna ca sunt intimidat. Cand sunt intimidat, e de bine: inseamna ca sunt tulburat. Cand sunt tulburat, e de bine: inseamna ca ma indragostesc. Si cand ma indragostesc, e de rau."

Sunt ca un copil mic care abia invata sa mearga. Nu pasesc niciodata, daca nu vad doua brate intinse spre mine, gata sa ma prinda ori nu. Important e doar sa le vad. Imi asum si cazatura ce poate urma dupa primii pasi, genunchii juliti, palmele zgariate. Si nici macar nu voi plange, daca se va intampla asta.

Am cautat intotdeauna semne, o balustrada de care sa ma prind, un lant agatat de mana, un brat peste gat, o privire care sa spuna "da", doua buze care sa sopteasca "vino". Fara ele, am ramas pe loc. In asteptare. Frecandu-mi mainile si cu picioarele tremurand.

Nici nu-ti imaginezi cat de inecata eram in cuvinte, cand paseam alaturi de tine cu imensa teama ca nu cumva sa ma impiedic, sa cad, sa rad stanjenita si sa-mi acopar fata cu palmele.

As fi vrut sa-ti spun mii de lucruri. Mii de nonsensuri, intaratata fiind de privirea ta. As fi vrut sa tip langa tine si sa ma arunc in bratele tale nebuneste, stupid. Si, mai ales, sa te sarut pana la asfixiere.

Insa, toate acestea nu au trecut mai departe de un pumn strans si o privire in pamant. S-au ridicat din mine asemeni unor baloane de sapun. Semete, la inceput, ca ma apoi sa dispara intr-o clipa, fara a lasa vreo urma a existentei lor.

P.S.: Invata-ma sa merg...

Cuiul

1 comentarii

Dupa-amiaza sfasietoare.

Am deschis ochii, miscata fiind de un soare care, pentru prima data, nu imi ardea pielea. Aproape amortita, cu mainile desprinse de trup, atarnand pe langa faldurile rochiei, si cu talpile goale ingropate in colb, m-am trezit intr-un sicriu inexistent de sticla.
Copacii se leganau in stanga si in dreapta, miscati de trilul vantului, insa nu reuseam sa prind vreo adiere care sa imi gadile obrazul.
Siluete inmuiate intr-o ceata aurie pluteau deasupra asfaltului topit cu o viteza ireala ca miile de furnici intr-un musuroi, insa forfota nu imi ajungea la urechi. Era ca un film prost care rula pe repede inainte.
Cu o ultima fortare, am strans ochii si, muscandu-mi buza de jos, incercam sa rememorez ultimele cuvinte auzite, ultima atingere, ultima bucata din tine.

                                                                    ***

Eram inghititi de amurg, cativa nori se ingramadeau deasupra noastra, iar pietrisul imi intepa talpile. Se auzeau greierii, vantul suierand prin lanul de grau si flacarile care mistuiau un morman de fiare contorsionate. Erai intins, acoperit de fumul dens si de praful inecacios care imi invada narile si plamanii. De sub tricoul sfasiat, isi faceau loc cateva fire de sange. Era sfarsitul tau desenat cu un creion cu varful rupt. Si nu am plans.
Am stat nemiscata si am privit cum pieptul nu ti se mai misca, cum buzele-ti nu mai formeaza un zambet diavolesc, cum degetele nu mai scriu in aer cuvinte pe care ma chinuiam sa le ghicesc.
Erai rece, ireal, aveai chipul unei statui neterminate. Erai asa cum, uneori, in noptile pierdute, te descopeream dormind. Insa, atunci, puteam sa-ti vad visele cum se joaca pe sub pleoape si pe varful degetelor. Acum, ochii iti erau deschisi, fixati intr-un punct pe care in zadar m-am chinuit sa il descopar. Era probabil ultima ghicitoare pe care mi-ai lasat-o.

                                                                    ***

Amorteala mi-a cuprins tot trupul. Undeva, la picioarele mele, de sub praf, a iesit un cui. Mancat de rugina, usor indoit, parea mai viu decat orice as fi putut atinge in acele clipe. Candva, facuse parte dintr-o structura complexa. Legase doua bucati de lemn tare, noduros. Azi, era mancat de vreme, insa isi astepta adevarata menire.
L-am ridicat in doua degete. O pojghita brun-rosiatica s-a desprins din el. Cu o miscare automata, l-am dus in dreptul urechii stangi. Ii simteam caldura si varful inca ascutit. N-a durat mult pana cand mi-a strapuns canalul auditiv, apoi timpanul. Un scrasnet mi-a invadat creierul, transmitand o vibratie in tot corpul. Amorteala disparuse. Sangele galopa prin vene, durerea curgea spre talpi in valuri. O caldura placuta imi invaluia umarul. Erau siroaie rosiatice care se prelingeau pe pielea albicioasa, staruiau o clipa pe varful degetelor, iar apoi se aruncau in praf.
Am simtit, in sfarsit, vantul cum imi sterge lacrimile de pe buze si fierbinteala apasandu-mi pieptul. Puteam sa aud pasi din ce in ce mai aproape si sa citesc teama pe chipurile oamenilor din jur. Un ultim spasm, si amorteala a revenit. Sub greutatea durerii, am picat pe caldaram. Ochii mi s-au blocat in zare, intr-un punct indepartat. Era punctul acela, ultima ghicitoare. O splendoare, sfarsitul meu desenat in culori de ceara...

                                                                                                            (FOTO: Janine Mizera)

Deziderat

0 comentarii
M-am blocat pentru o clipa. Strazile, copacii, asfaltul, masinile si oamenii se dizolvau in jurul meu ca intr-o pictura de Dali. Ai ramas doar tu, in mijloc, ca o statuie, tragand nervos dintr-o tigara, cu privirea incruntata, pierduta in zare, murmurand niste cuvinte pe care oricum nu le auzeam.

Te-am privit cateva secunde care, insa, s-au scurs greoi, prelung, ca in visul unui somn profund.  

Am vrut sa-ti cer o imbratisare. Atat. Sa imi lipesc obrazul de pieptul tau si sa-ti simt mainile cum imi cuprind umerii. Apoi, sa las lumea sa se dizolve in continuare, intr-un nimic melodios.

Dar am tacut. Am inghitit in sec ca un copil naiv care ravneste la o prajitura din care nu poate gusta. Mi-am mutat privirea in pamant si mi-am fixat degetele jucandu-se in sandale, la doar cativa centimetri de talpile tale...

Acvariu

0 comentarii
Eram amandoi pierduti intr-o dupa-amiaza arsa. Stateam infipti cu trupurile intr-o canapea veche, cu tapiseria candva rosie, roasa pe margini, insa gandurile ne inotau prin carti scrise de mult.

Draperia mancata de molii lasa doua-trei raze aurii sa patrunda pe ici, pe colo, ori de cate ori o adiere isi facea loc prin fereastra sparta. Cateva firicele de praf se jucau prin ele, iar in dansul lor haotic conturau forme pe care ne chinuiam sa le ghicim.

De afara, se auzeau doar cateva fosnete, semn ca timpul nu a stat inca in loc. De undeva, dintr-un ungher, acelasi refren spargea periodic moleseala in care ne afundasem. Dar era o moleseala dulce, placuta si imbietoare ca o vata pe bat.

In mana stanga, tineai o bucata de fericire din care mai trageai din cand in cand, cu capul pe spate. Dreapta, rece si umeda, staruia pe pulpa mea de atata vreme incat puteam sa jur ca venele mele s-au legat de venele tale, iar prin noi curge acelasi sange.

Era clipa perfecta. Fara discutii inutile, fara ca macar sa ne privim. Era indeajuns sa fii acolo, cu ochii inchisi, in moleseala din micul nostru acvariu, impartind fericirea cu mine, ca sa stiu ca m-am indragostit.


                                                                     (FOTO: Irina Munteanu / Skippedheartbeats)


Dezarmant

0 comentarii

Tu ai putea fi cu usurinta o noapte. Rece, intunecata, obscura. Momentul in care ies la suprafata cele mai sumbre priviri, cele mai intunecate dorinte, incununate de rasete malefice.
Insa, oricat de noapte ai fi tu, m-as arunca in tine cu usurinta si inocenta unui fulg.
M-as lasa invaluita de negru, de ceata, de umezeala rece cu ochii inchisi si cu bratele intinse.
M-as lasa prada mainilor tale, stransorii dureroase si cuvintelor pe care nu le pot intelege.
M-as lasa devorata de privirea taioasa si de buzele insangerate, fara a spera dupa o salvare.

Goala, cu mintea dezgolita si palmele zdrelite, as prefera sa-ti fiu victima, decat nimic. 

Reprimare

1 comentarii


Maini frante se cauta prin intuneric.
Se aprind, se ating, se sting.

Din ele tasnesc picaturile neon
Ale chemarilor si trupurilor
Azvarlite in tenebrele mintii.

Le-am ferecat cu un zambet,
Dar cu infinita spaima ca
Vor evada intr-o zi.

Ca vor sfarteca viscerele.
Ca vor curge prin ochi
Si pe buze.
Ca vor sfasia carnea si pielea.
Si ne vor transforma
In ceea ce refuzam sa credem ca suntem de fapt.

Cartea necitita

1 comentarii

Pe rafturile din biblioteca mea, zace o carte necitita. Are coperti rosii, iar titlul e batut in cateva litere aurii. Pe prima pagina, sunt asezate cu grija, in cerneala neagra, patru versuri. Urmeaza un "Cu drag" si o semnatura indescifrabila.

Mai jos, am notat o data care a trecut de mult.

E cartea pe care nu am avut curaj sa ti-o ofer vreodata. Ar fi trebuit sa fie cadoul de ziua ta, care sa te faca sa ma privesti altfel decat sunt.

Insa, au trecut nopti intregi, cu luna plina, luna noua, cer innorat si ploi, de cand asteapta sa fie tinuta in palme si oferita cu un zambet si o bataie de inima. De cand tanjeste la doi ochi care sa o citeasca litera cu litera, pagina cu pagina...

(Probabil va ramane cel mai frumos dar pe care nu l-am facut vreodata...)

Hazard

0 comentarii
In mod cert circumstantele nu au fost de partea noastra. Sau poate ca nici macar nu ne-am dorit sa fie. Ne-am impacat cu ideea ca existam acolo, undeva, unul pentru celalalt. Ca o amintire incerta, un vis tulbure.

Ne-am agatat de cateva nopti rupte de ici, de colo, din care am incercat sa lipim un tablou. E poate singurul lucru din cutiuta noastra cu amintiri. Din cubul nostru.

In rest, am lasat neprevazutul sa se joace cu noi. A fost indeajuns sa imi iesi de doua ori in cale, atunci cand nimeni nu ar fi ghicit ca noi aveam deja cubul nostru cu amintiri, ca sa imi dau seama ca insemni mai mult decat o bataie ireal de puternica in piept sau decat un fior pe sira spinarii. Ca nici macar nu am avut nevoie de cuvinte sau de atingeri, ci doar sa stiu ca te afli la cativa pasi de mine, ca existi, ca esti real, si ca nu te-am plamadit din vreo fantezie.

Si chiar daca cutreieram alte alei, privim alt cer, iar ceasurile noastre arata ore diferite, purtam mereu in casti muzica aceea care ne-a adus mai aproape. Refrenele cunoscute doar de noi pe care le ascultam obsesiv cand ne e dor.

Asta e cubul nostru. Doar al nostru. 

(...and maybe someday we will beat the odds)



Ultimii oameni

1 comentarii

Lumea se topise sub privirile noastre. Peretii curgeau, caramida cu caramida, lasand in urma un val de tarana ce oxida in lumina lunii. Copacii se aplecau inghititi de pulbere. Iar strazile dispareau, rand pe rand, in negura pamantului.

Doar stralucire...

Noi am fugit cu palmele sudate. Fara un drum spre casa. Fara intoarcere...

Asteptam doar stelele sa ne zgarie ochii.
Eram ultimii oameni de la marginea noptii...

Dizolvare

0 comentarii


Sa lasam luna indiscreta sa traga cu ochiul prin draperia stravezie in incaperea pierduta in timp si in spatiu. Ceasul a stat in loc de mult. E doar o noapte care se va stinge fara secunde sau minute, fara tic sau tac...

Siluetele noastre se joaca prin lumina prafuita a unei lampi. Podeaua ne arde talpile, iar toropeala ne urca prin vene, pana la creier, lasandu-ne intr-o ameteala dulce. Intr-un lesin sublim.

Palmele tale infometate ma chema si ma imbie, asteaptand cu o pofta de copil sa-mi devoreze trupul, freamat cu freamat. Ma invaluie, ma cuprind, intr-o stransoare naucitoare, aproape dureroasa. Insa placuta. Dureros de placuta...

Treptat, devenim un amalgam de emotii care se dizolva privire cu privire, sarut cu sarut, soapta cu soapta... intr-o dimineata cruda, orbitoare de vara tarzie.

Doua palme

0 comentarii

Noaptea se joaca cu chipul tau
Rece si neagra.
Cruda si oarba.

Ti-ai pierdut surasul intr-o perdea de ploi
Si rasuflarea prin ceata tarzie.

Luna ti-a furat umbra
Iar pamantul ti-a imprastiat pasii
Pe alei necunoscute.

[Iti ofer doua palme 
In care sa-ti faci culcus.
Si o privire care sa te inveleasca... 
Cand nu mai poti fi tu.]



Stransoare

2 comentarii

M-am izbit cu tampla de pieptul tau
Murmurand un "mai ramai".

Bataile inimii tale imi sfartecau creierul
Precum zeci de sageti lansate de cel mai aprig vanator.

Curgeau rauri de durere rosiatica,
De dorinte,
De vise,
In lanceda stransoare.

Oh, dulce caldura!
Caldura umeda
A plecarii. 


Asternuturi

0 comentarii

In urma ta au ramas doar asternuturile

pe care am pictat doua trupuri

frematand sub atingeri

sub gemete

sub soapte.


A ramas o perna

inecata cu parfum tarziu

cu buze muscate

si cu priviri ce ardeau de dorinte.


A ramas caldura.

o palma imprimata

o urma de san

o pala de noapte... 

Letargia sufletelor

0 comentarii

O camera aproape goala. In colt, un pat pe care se vad inca urmele dragostei. Langa el, o masa pe care au fost aruncate cateva carti fara cuvinte si o vaza cu maci uscati. Doua perdele albe stau agatate de fereastra deschisa catre nicaieri. Praful alearga prin aer in cautarea unei picaturi de soare. Sufletul ei sta atarnat de marginea patului. El priveste podeaua tocita de atatia pasi si-si framanta palmele umede. Pe fundal, se aud ecouri ale iubirii din trecut si multe intrebari fara raspuns.

Candva, pe usa aceea a carei clanta sta atarnata doar intr-un cui indoit, au intrat zambind, cu ochii larg deschisi, visand la vaze pline cu flori, la zile de toamna cu caldura, la nopti de vara cu adieri parfumate, la rasete prelungi si "te iubesc"-uri nesfarsite.

"Nu. Sigur nu eram noi!" 

A fost singurul raspuns. 


Desen nocturn

3 comentarii

Mi-ai desenat o noapte. Ai pus si cateva stele, alei prafuite, doi trei copaci inmuguriti si un caine vagabond care mergea la doi pasi in fata noastra. Se intorcea uneori cu privirea, asteptand si aratandu-ne calea catre nicaieri.

Ai presarat putin frig si o adiere care sa ma faca sa imi dau nervoasa, dupa ureche, suvita care imi gadila obrazul.

Mi-ai povestit vrute si nevrute, m-ai invaluit cu cuvinte, cu zambete si mici atingeri. Te-am privit asa cum un copil priveste un magician, asteaptand urmatoarea scamatorie.

Ne-am oglindit chipurile intr-o ceasca de ceai rosu si am fredonat stangaci o melodie ale carei versuri le-am uitat de mult. Si am lasat noaptea sa curga...

Golul din mine [II]

0 comentarii

Iau peria si frec podeaua.
Am sa sterg fiecare pas lasat,
fiecare amprenta
de pe clanta, de pe cana,
de pe oglinda, 
de pe mine.

Am sa asez uitarea pe rafturile prafuite
si am sa arunc perna plina de soapte si vise.

Am sa pun tacerea in ramele de tablou
si am sa scutur draperia de priviri. 

Apoi am sa astept ca
Cineva sa umple golul din mine.


Iminenta

0 comentarii

Cand m-am aruncat in gol cu bratele intinse
Si aerul a inceput sa se joace cu mine,
Am inchis ochii.
Atunci am stiut ca m-am indragostit de tine.

 Acum astept sa ma izbesc.