Copacii


Copacii obositi s-au lasat in voia vantului. Au uitat de greutatea soarelui din vara, iar acum se leagana si asteapta.

Sunt tristi, batrani, infrigurati. Le-au mai ramas doar miile de ganduri, de vise si sperante cu care i-am impodobit in zilele de aur.

Pe o creanga, am agatat toate jumatatile de apus pe care le-am privit impreuna. Alaturi, stau norii sangerii si picaturile de ploaie in care ne-am scaldat privirile cand ne-a fost dor. Pe o alta, am asezat pasii din asfaltul fierbinte si gurile de aer incins.

Am pus si cele cateva petice de iarba in care ne-am petrecut dupa-amiezele. Si carul mare si luna plina, din noptile cu insomnii.

Am pus refrenele care spargeau tavanul in fiecare dimineata si cartile din care se scurg cuvinte peste cuvinte...

Inveliti in amintirile noastre, copacii obositi vor adormi fericiti in sfarsitul de afara.

                                                                                                                   (Foto: Barbaros Cangürgel)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu