Ramasitele verii

0 comentarii


Ai venit cu vara si ai plecat odata cu ea...

Ai fost dulcea fantasma plamadita din cele mai intunecate dorinte ale mele. Demonul din mine intr-o noapte prafuita cu luna rosie. Arsita toropitoare si aroma de cafea de la amiaza. Fum si morfina. Tremur si amorteala.

Ai fost o nota dintr-un jazz asurzitor. O picatura de ploaie intr-un pumn de praf. O dara de sange dintr-o zgarietura superficiala. Un geamat.

Ai fost umbra dintr-o dimineata cruda. Cativa pasi pe podeaua rece. Caldura din dreapta. Parfumul din urma. Singuratatea de dupa.

Ai fost asteptarea, aritmia, insomnia.

Ai fost...


                                                                                                                              (Foto: Costantza Gianquinto)
0 comentarii

Ma simt ca un Pahar cu Mare 
Uitat o dupa-amiaza-n soare...

Diafilm

0 comentarii
Te-am visat...

Eram un pumn de haos aruncat pe bancheta din spate a unui taxi ce taia Bucurestiul dezgolit intr-o noapte umeda de august. Urcasem in el de mai putin de sapte minute, insa simteam ca sunt acolo de o vesnicie. Blocurile, strazile, copacii... Ma miscam printre ele in reluare, molatic, lasandu-ma invaluita de fiecare coltisor al orasului. 

Bucurestiul gol, intins in palma mea. Il puteam vedea in toata splendoarea lui. Fara a fi zgariata de oameni, de masini, de semafoare, de troleibuze si cabluri. Doar intuneric, doar vant si mici lumini ce imi intepau usor retina.

Am inchis ochii. Un refren prost se auzea infundat, ca mai apoi sa dispara complet. A lasat doar sunetul rotilor ce apasau asfaltul cu putere, un vajait pe care nu l-as fi gasit vreodata mai placut.Vantul imi gadila varful nasului si pieptul. Zgaltaitul m-a facut sa atipesc pentru cateva secunde, atat cat sa pot sa te visez.

Ai aparut in dreapta mea. M-ai prins de mana si mi-ai zambit cu intreaga ta fiinta. Buzele, ochii, obrajii, gatul, bratele, picioarele. Toate imi zambeau. Mi-am lasat capul pe umarul tau si am inceput sa fredonam impreuna "Who's Gonna Drive You Home". Luminile de afara iti dezgoleau succesiv jumatate din trup. Era ca un diafilm ce rula aceeasi imagine la infinit. Din cand in cand, iti mutai privirea in parbriz. Asteptai parca un semn care sa ne arate ca am ajuns la destinatie. De fapt, ne indreptam catre nicaieri.  Un fior mi-a secerat corpul. M-am trezit. Au fost trei secunde care mi-au reamintit de ce imi este dor de tine.

Am iesit cu viteza din pasajul pustiu. Mai aveam sase minute pana acasa.
  

Scrisoare

2 comentarii

"Cand nu spun nimic, e de bine: inseamna ca sunt intimidat. Cand sunt intimidat, e de bine: inseamna ca sunt tulburat. Cand sunt tulburat, e de bine: inseamna ca ma indragostesc. Si cand ma indragostesc, e de rau."

Sunt ca un copil mic care abia invata sa mearga. Nu pasesc niciodata, daca nu vad doua brate intinse spre mine, gata sa ma prinda ori nu. Important e doar sa le vad. Imi asum si cazatura ce poate urma dupa primii pasi, genunchii juliti, palmele zgariate. Si nici macar nu voi plange, daca se va intampla asta.

Am cautat intotdeauna semne, o balustrada de care sa ma prind, un lant agatat de mana, un brat peste gat, o privire care sa spuna "da", doua buze care sa sopteasca "vino". Fara ele, am ramas pe loc. In asteptare. Frecandu-mi mainile si cu picioarele tremurand.

Nici nu-ti imaginezi cat de inecata eram in cuvinte, cand paseam alaturi de tine cu imensa teama ca nu cumva sa ma impiedic, sa cad, sa rad stanjenita si sa-mi acopar fata cu palmele.

As fi vrut sa-ti spun mii de lucruri. Mii de nonsensuri, intaratata fiind de privirea ta. As fi vrut sa tip langa tine si sa ma arunc in bratele tale nebuneste, stupid. Si, mai ales, sa te sarut pana la asfixiere.

Insa, toate acestea nu au trecut mai departe de un pumn strans si o privire in pamant. S-au ridicat din mine asemeni unor baloane de sapun. Semete, la inceput, ca ma apoi sa dispara intr-o clipa, fara a lasa vreo urma a existentei lor.

P.S.: Invata-ma sa merg...