Asternuturi

In urma ta au ramas doar asternuturile

pe care am pictat doua trupuri

frematand sub atingeri

sub gemete

sub soapte.


A ramas o perna

inecata cu parfum tarziu

cu buze muscate

si cu priviri ce ardeau de dorinte.


A ramas caldura.

o palma imprimata

o urma de san

o pala de noapte... 

Letargia sufletelor

O camera aproape goala. In colt, un pat pe care se vad inca urmele dragostei. Langa el, o masa pe care au fost aruncate cateva carti fara cuvinte si o vaza cu maci uscati. Doua perdele albe stau agatate de fereastra deschisa catre nicaieri. Praful alearga prin aer in cautarea unei picaturi de soare. Sufletul ei sta atarnat de marginea patului. El priveste podeaua tocita de atatia pasi si-si framanta palmele umede. Pe fundal, se aud ecouri ale iubirii din trecut si multe intrebari fara raspuns.

Candva, pe usa aceea a carei clanta sta atarnata doar intr-un cui indoit, au intrat zambind, cu ochii larg deschisi, visand la vaze pline cu flori, la zile de toamna cu caldura, la nopti de vara cu adieri parfumate, la rasete prelungi si "te iubesc"-uri nesfarsite.

"Nu. Sigur nu eram noi!" 

A fost singurul raspuns. 

Desen nocturn

Mi-ai desenat o noapte. Ai pus si cateva stele, alei prafuite, doi trei copaci inmuguriti si un caine vagabond care mergea la doi pasi in fata noastra. Se intorcea uneori cu privirea, asteptand si aratandu-ne calea catre nicaieri.

Ai presarat putin frig si o adiere care sa ma faca sa imi dau nervoasa, dupa ureche, suvita care imi gadila obrazul.

Mi-ai povestit vrute si nevrute, m-ai invaluit cu cuvinte, cu zambete si mici atingeri. Te-am privit asa cum un copil priveste un magician, asteaptand urmatoarea scamatorie.

Ne-am oglindit chipurile intr-o ceasca de ceai rosu si am fredonat stangaci o melodie ale carei versuri le-am uitat de mult. Si am lasat noaptea sa curga...