Ianuarie a scormonit in noi, pana ne-a rupt in doua. Ne-a sfasiat pielea, a scotocit prin carne si ne-a frant coastele, facandu-si culcus intre plamani si inima. A stat acolo zile intregi. La inceput, era doar un fir de raceala, ce urca pe trahee la fiecare cuvant rostit. Apoi, se auzea ca un clinchet, la fiecare bataie de inima, de parca doua pahare fine de cristal sarbatoreau necontenit in interiorul nostru.
Mai tarziu, si-a lasat greutatea pe plamani si ne-a inghetat coloana, inconvoindu-ne trupurile intr-un mod straniu si nefiresc. Garboviti si inghetati, am incetat sa ne mai privim. Nici macar nu ne mai vorbeam. Ne purtam trupurile greoi, de parca ne chinuiam sa traversam un ocean de clei. Ochii, candva verzi, se pierdusera intr-un cenusiu abisal, ca doua puncte difuze pe o panza alba ca laptele.
Prin pielea stravezie, venele deveneau din ce in ce mai vizibile. Pareau urme sterse de carbune lasate de o mana stangace. In interior, durerea devenea din ce in ce mai acuta. O puteam auzi cum scrijelea peretii arterelor, articulatiile si tendoanele. Sangele isi facea din ce in ce mai greu drum spre organe, pana a incetat complet sa se mai miste.
Pierdusem caldura, iar acum interiorul ne era plin de faramitele unei vieti ce a fost candva, ce luau forme diverse, precum cioburile dintr-un kaleidoscop.
Ai intins mana spre mine, sperand la o ultima senzatie, poate la un crampei de caldura, o intepatura care sa ne dezamorteasca, sa ne invie. Atunci, ne-am frant amandoi, de la mijloc, imprastiindu-ne pe pamantul inghetat.
Totusi, dupa atata ceata, am revazut cerul. Se juca vioi deasupra noastra, ca laptele proaspat varsat intr-o cafea fierbinte. Rand pe rand, fulgi au inceput sa ne acopere. Curand, aveam sa devenim hrana pentru cateva fire de iarba ce asteptau sa infloreasca poate intr-o alta viata.
Postări
