Plansete catre ieri...sau Nimic!

Motto: Sa ma ierte timpul, caci n-am stiut cum sa il pierd!

Azi...ieri sau maine...oameni vin si pleaca. Doar eu raman pe loc si ii privesc ca o statuie.Azi...mi-e dor de cei de ieri iar maine le voi duce dorul celor de azi...Nimeni nu ramane...toti se pierd si parca ma pierd si eu odata cu ei. II plang pe toti ce au devenit amintire...

In fiecare zi pierd cate ceva din mine...pana cand voi ajunge doar un pumn de ganduri si sperante desarte, de vise si amintiri uitate. Pierd o clipa, un zambet, ma pierd prin multime, prin imagini, umbre, cuvinte, explicatii, sentimente...in universul acesta imens, ma gasesc foarte greu...

Privesc uimita la ce a mai ramas din trupul meu...atatea amprente si zgarieturi..arat ca un bibelou vechi de pe mobila bunicii...Oare ma mai vede cineva?

Nu...sunt doar o faţa banala din multimea de corpuri incruntate, grabite...pierdute de mult...

Azi las in urma cei 18 ani ai mei...