Ciocnirea

Ce ciudat sa te ciocnesti de cineva. Aerul din jurul tau, cu aerul din jurul lui se lovesc molecula cu molecula. Se amesteca intr-o imbratisare, lasand in urma aerul ciocniri... cu miros de exaltare si batai de inimi.

Ieri m-am ciocnit si eu de tine. Mai repede decat ma asteptam.
7 pasi... te-am vazut. 6 pasi... m-ai vazut... Apoi ti-ai intors privirea catre vitrina cu covrigi si ai zambit.
1 pas... in tandem... si ne-am lovit.
Bizar... a durat o secunda. As fi vrut sa fie ca in filme... slow motion... si toata ciocnirea sa dureze 5-6 secunde. Atat cat sa pot sa iti observi haina, pantalonii si fularul... si poate un defect, doua. Atat cat... sa retin ceva.

2 pasi... spate in spate...
Nu... nu m-am intors. Sunt sigura, totusi, ca tu ai facut-o. Dar mai departe de 20 de pasi. Crezand ca eu am privit deja inapoi si astfel nu ne-am fi intersectat privirea intr-un gest plin de jena.

Ai trecut...
Pentru multimea de acolo am fost doi necunoscuti. Doua corpuri care au trecut pur si simplu unul pe langa altul. Doua corpuri...

Cate corpuri se ciocnesc...? Cate corpuri aparent necunoscute isi intersecteaza drumul, zambesc, merg mai departe si lasa in urma o dara de amintiri, fara ca ceilalti sa realizeze?

Acum... incerc sa rememorez. Chipul tau insa, a luat forma unui portret pe o panza unde vopseaua proaspata a fost intinsa de mana dreapta a pictorului. Un contur vag si mii de nuante amestecate haotic...

Dar erai tu! Si asta conteaza...

Dialog

- Eu as face lacrimile amare.
- De ce amare?
- Pentru ca tristetea e amara.
- Eu le-as lasa asa... sarate.
- De ce?
- Pentru ca imi amintesc de mare ori de cate ori plang.
- ...
- Si ii multumesc marii ca lacrimile sunt sarate...


Oare lacrimile s-au nascut din mare sau marea din lacrimi?

Totul se pierde

Totul se pierde.

Chiar si atunci cand se schimba, inseamna ca se pierde si ii ia locul un alt ceva.
Pierdem timp si spatiu.
Ne pierdem cu firea si astfel ii pierdem pe ceilalti.
Pierdem lucruri si sentimente.
Pierdem priviri si amprente.

Pierdem cuvinte si ganduri.
Pierdem sperante si vise.
Pierdem momente si gesturi.

Universul e prea mare... si ne pierdem prea usor.

Eu am pierdut parfumul tau... si ma tem...

Ceasca de ceai

Noapte...
M-am invelit cu Februarie.

Am ingropat ceaiul intr-o cutiuta de catifea sperand sa se mai pastreze pana cand ai sa vii.
Zaharul asteapta inghetat pe dulap si lingurita plange pe masa.

Doar ceasca alba, cu toarta ei stramba, tanjeste dupa degetul tau si buza fina de sus... Ca in sarutul dulce sa ii lasi gustul tau...
Ceasca alba se hraneste cu tine, cu vorbele tale insetate.

Aburul s-a racit... de dor sa-ti mangaie obrazul zgariat. Si ochii sa-ti lacrimeze... in ceasca de ceai.

Te-asteapta, inca...