Cei mai frumosi necunoscuti

Ne-am trezit aruncati intr-un colt de cafenea ascunsa, in sunet de pasi grabiti, tunete si picaturi de ploaie. Suntem doi straini pierduti prin fum de tigara, care nu stiu inca cine e vanatorul si vanatul. Oare cine va apasa primul pe tragaci? Cert este ca, inca de la prima privire, in mintea noastra, am inceput sa adunam tributul pentru pacatul pe care il vom comite.

Calmul pe care il mimam ne stranguleaza pe interior si ne trimite spasme in degetele ce se joaca nervos pe fata de masa. Pastram aparentele unor maniere rapid tradate de marea spumoasa din ochii mei si de apusul arzator din ai tai. In timp ce zambim amabil, umbrele noastre se incolacesc intens, pe podea, in lumina difuza a lampii de pe perete.

Vorbim nimicuri despre altii si altele, pe un ton relaxat, desi sufletele noastre alearga cu viteza luminii intr-un carusel colorat.

Incercam sa ne linistim mainile si sa oprim ticul nervos pe care l-am dezvoltat atat de rapid in aceste cateva minute. Scuturam scrum imaginar din tigari abia aprinse in scrumiera din fata noastra, satula deja de privirile ce incearca sa se limpezeasca in sticla ei. Lovim nervos cu varful pantofilor piciorul mesei, iar cand ne atingem pentru o clipa, ne cerem scuze pentru acest mic accident.

Se face tarziu. Noaptea abia ne mai permite sa ne zarim. "As sta aici, cu tine, o viata", murmura aerul din jurul nostru.

La plecare, m-ai imbratisat gentil. Stransoarea ne-a dat, insa, de gol. Sangele ne galopa prin vene, iar inimile ne bateau atat de tare, incat le puteam auzi.

Ti-am urat un "noapte buna" amabil si m-am indepartat usor de tine. In cateva secunde, plamanii au inceput sa urle in mine.

"Vaneaza-ma! Vaneaza-ma!"