Eu am ramas [ Lesinul Rosu]

Stau cu picioarele lipite de perete. Unul mai sus, unul mai jos. Peretele acela, care candva fusese alb imaculat, da acum spre gri. E plin cu mazgalituri ale trecutului... Desene, nume scrijelite, versuri si cuvinte abstracte puse cap la cap monteaza un film.

Capul imi atarna pe marginea patului. Parul matura mocheta gri. Asternutul alb iese din colturi si dezveleste salteaua albastra patata de urmele atator vise si cosmaruri, dorinte si uitari. Ma acopera putin pe coapse, invaluindu-ma intr-o caldura inabusitoare si prea sleioasa.

Ochii mi se plimba prin camera mototolita. Ce ciudate sunt lucrurile vazute cu susu’n jos… o alta dimensiune a aceluiasi univers prafuit… Cum ar fi sa vedem toata viata cu susul in jos…?

Mocheta gri e imbacsita de pasii tuturor sufletelor care au trecut pe aici. Au intrat pe usa cojita, cu clanta de metal manjita de cateva picaturi de vopsea si au iesit tot pe acolo… mai devreme sau mai tarziu… Eu am ramas.

Tavanul este ciuruit de tantari striviti. Oare cine s-a trezit in toiul noptii, zgariat de bazaitul insistent, a luat perna si a inceput sa arunce dupa ei, scuturand toate gandurile atarnate de tavan ca merele coapte intr-un mar?

Intre geamurile amprentate de atatea priviri si-au facut casa niste paianjeni. Daca l-as deschide, le-as distruge micul univers. Asa ca ii privesc in continuare ca intr-un acvariu… Singurele fiinte vii scaldate de razele prafuite ale soarelui…

Sangele incepe sa imi inunde creierul . Rosu…rosu… Negru!

Bucuresteala...

As vrea sa vad Bucurestiul prin ochii TAI si sa il simt prin porii pielii TALE.
Sa ma iei de mana ca pe un copil si sa ma porti in locuri pe care numai TU le stii.
Sa imi arati cu degetul "spre" si "catre" iar eu sa privesc cu buclele de ciocolata in vant.
Sa fie soare si sa topim sarutari de asfaltul fierbinte.
Sa ne lasam urmele prin praful de pe stradute.
Sa miroasa a TINE.
Sa fim TU si eu. Doar noi...

As vrea...

I'm You

"We're just two lost souls swimming in a fish bowl..."

I’m the sunset you leave behind every evening.

I’m the thoughts of a mermaid.

I’m the wings of a seagull that can’t find his sky.

I’m the grain of sand which scratches you softly,

And the seashell that you call your home...

I’m the drop of water which makes you thirsty.

I’m the image of the moon in the sea.

I’m the warm breath that makes you cold in the night.

I’m the sea waves dancing in your eyes,

And your soul lost on an island.

I’m the sea you’ll never see...

I’m You!

Clipe din mare

"...e mult mai bine sa mori in mare. Plutesti asa fara sa te stie nimeni, si in cele din urma te faci si tu apa... Un nimic curat si muzical... apa."

Stai cu clipele în mănă. Ai vrea să le strângi în pumn, sperând că aşa vei putea opri timpul, iubirea şi suferinţa, sperând că vei rămâne mereu la 18 ani.. .dar eşti neputincios şi le priveşti cum se scurg printre degete ca firele de nisip, şi mai trece o clipa... o viaţă.

Te trezeşti pe o plajă. În faţa ta se deschide cerul albastru cu mii de pescaruşi care zboara în jurul tău jucăuşi si îngână poveşti şi cântece.

Pe plaja vieţii tale nu mai e nimeni. Eşti doar tu şi marea... marea, care nici ea nu îţi este de ajuns să o plângi, iar de o data nici poveştile pescaruşilor nu te mai adorm, nici soarele nu te mai încălzeşte. Eşti pierdut printre infinitele clipe care te zgârie, îţi invadeaza trupul, îţi intră în ochi şi te orbesc, te doare şi plângi.

O viaţă întregă ai fost neîncrezător, iar acum ai rămas singur, cu unicul lucru pe care l-ai adorat vreodată... cu marea. Dar la ce e bună, dacă nu ai ştiut să o împarţi vreodată? Ai ţinut-o doar pentru tine, văzând-o de fiecare dată altfel, mai frumoasă, mai limpede, mai misterioasă.

Acum e frig şi marea e furioasă, iar tu plângi necontenit implorând iertarea. Cine să te ierte? Poate mama când ai spart vaza de porţelan, educatoarea când ţi-ai bătut colegul, profesorul când nu ţi-ai făcut tema, poate ea când nu i-ai spus că o iubeşti şi ai lăsat-o să aştepte clipe, ore sau zile... Poate ei te vor ierta, dar marea nu! Ea nu iartă. Poţi să te chinui în zadar, dar nu te iartă. Ea îţi ştie secretele şi visele, îţi ţine viaţa în mâini... te inundă. Te blesteamă şi rămâi pe plaja vieţii tale, singur, cu clipele în mână.

Iar pentru ceilalţi, nu ai sa mai fii decât o parte din mare...

Jazz si canapeaua alba

Stau aruncata pe canapea departe de tot zgomotul serii. Catifeaua alba imi imbratiseaza usor pielea mult prea fierbinte. Pot sa imi simt fiecare celula din sange cum se misca frenetic.
Peretii incaperii, varuiti intr-un alb murdar, ma inconjoara. In spate un tablou in verde si roz cu rama aurie pare singurul obiect viu. Doua lampi stinse in stanga si in dreapta.
Doar eu...
Doar eu in fata ferestrei imense cu geamurile larg deschise. Draperia alba danseaza dupa pe ritmul vantului. Ma ameteste. Afara, o noapte aprinsa. Cerul e negru de aici. Incerc sa captez cu privirea o stea... sau poate luna.
Talpile ma dor. Imi scot picioarele din tocurile negre. Ce rece este marmura... Un fior imi strabate tot trupul.
Mai iau o inghititura din paharul cu lichid alb, laptos. La inceput dulce, urmat de o aroma fina de cocos, apoi intru in vartejul rum-ului.
Ma ridic. Rochia neagra cade in valuri putin peste genunchi.
Cateva note de jazz se aud sec si ma fac sa plutesc. Ma misc usor cu talpile goale, rochia se roteste dupa mine... In spate aud pasi, dar nu ma intorc. Am simtit pe umeri-mi goi doua maini. Atat de calde... atat de fine...
Ma intorc si intalnesc buzele lui. Stiam ca sunt ale lui desi ochii imi erau inchisi...
Acum plutesc in bratele acelea intr-un dans nebun.
Si se aude doar jazz-ul...

Dezmembrare

Ma plimb cu singuratatea de mana pe strazile din orasul acesta atat de prafuit si de mazgalit de vreme. Tacere in suflet si atata zgomot in minte…

Gandurile imi izbucnesc din cutia craniana precum o fantana arteziana. La inceput in flux continuu, ca mai apoi sa se imprastie si sa se amestece intr-un haos perfect. Si chiar atunci cand cred ca au luat calea neantului, incep sa pice cu viteza si sa se agate de parul meu, de gene, de buze si de esarfa, sugrumandu-ma.

Mi-as dori uneori sa pot sa dezmembrez fiecare gand in parte. Sa il culeg de pe esarfa si sa il fac bucatele, sa il strivesc asa cum strivesti un amarat de gandac pe caldaramul fierbinte. Sa aud scartaitul acela al sfaramarii si sa ma invadeze o satisfactie profunda. Apoi, zambind, sa il privesc cum se zbate in spasme… Si sa merg mai departe.