Dezmembrare


Ma plimb cu singuratatea de mana pe strazile din orasul acesta atat de prafuit si de mazgalit de vreme. Tacere in suflet si atata zgomot in minte…


Gandurile imi izbucnesc din cutia craniana precum o fantana arteziana. La inceput in flux continuu, ca mai apoi sa se imprastie si sa se amestece intr-un haos perfect. Si chiar atunci cand cred ca au luat calea neantului, incep sa pice cu viteza si sa se agate de parul meu, de gene, de buze si de esarfa, sugrumandu-ma.


Mi-as dori uneori sa pot sa dezmembrez fiecare gand in parte. Sa il culeg de pe esarfa si sa il fac bucatele, sa il strivesc asa cum strivesti un amarat de gandac pe caldaramul fierbinte. Sa aud scartaitul acela al sfaramarii si sa ma invadeze o satisfactie profunda. Apoi, zambind, sa il privesc cum se zbate in spasme… Si sa merg mai departe.

5 comentarii:

black felt spunea...

sadism cu ganduri:)


frumoasa imagine (si imaginatie...)

eu mai degraba mi-as lua gandurile si le-as pune la uscat ca bebelusii de pe coperta la youthanasia...

Andrei spunea...

Cosmaruri umede de adolescenta...

Beniamin spunea...

Exista scapare de singuratate? TU ma intrebi, cea care sufera cu ea, ;))? Dar tu, inloc sa scrii de fericirea ce-o ai langa tine, tot singuratea de inspira, de ce?

Adramelech spunea...

Pentru ca singuratatea e o muza, bucuria nu.

Beniamin spunea...

@Adramelech - muza cui? eu unu scriu ca nu mai pot fugi de ea, dar ea, dar tu, mai mult de-o muza nu ati stii, ori fie ea si singura demna de-o insemnare, de ce nu fericirea, iubirea implinita, ori ea nu exita?

Trimiteți un comentariu