Curand, o sa ne inghita verdele. Hipnotizati de soare, ne vom pierde pe aleile inmiresmate. Ne vom curata pantofii de noroi, vom scutura de pe umeri toate noptile lungi de iarna pe care le-am petrecut inecati in vin si aburi si vom pasi inocenti catre noul nou.
Tu ai sa uiti de mine, iar eu am sa incerc sa uit de tine. Cert e ca nici nu iti vei da seama ca nu te mai tin de mana si ca nu iti mai stau in dreapta. Sau poate ca nici macar nu-ti vei mai aminti vreodata de mine. Poate doar te vei opri din drum si, pentru o clipa, vei avea senzatia ca iti lipseste ceva. Dar doar vei zambi scurt si vei merge mai departe. Dupa verdele cel mai verde.
Eu voi pasi mai incet si voi privi din cand in cand in urma. Imi voi da parul suparat dupa ureche si ma voi mira de ce am mainile atat de reci. Poate am nevoie de soare. De soarele cel mai soare. Imi voi spune.
Si nu voi fi trista. Ma voi bucura ca am fost o scurta existenta in visul tau tomnatic. Ca am hibernat langa tine si am putut sa imi pun mana peste coastele tale cand am avut un cosmar. Ca mi-ai zambit si ca mi-ai spus cele mai frumoase minciuni si povesti. Le-am strans pe toate intr-un sertar pe care poate il voi redeschide candva.
Pana atunci, cu cartea la subrat, sper sa gasesc soarele cel mai soare. Iar tu, verdele cel mai verde. Poate ne vom revedea intr-o zi, cand eu te voi fi uitat deja si nu vom stii ca am fost vreodata unul pentru altul.
Postări
